12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialAugustin Lazăr a anunțat că Parchetul General face verificări privind modul în...

Augustin Lazăr a anunțat că Parchetul General face verificări privind modul în care au fost transmise și utilizate sesizările SRI

Procurorul general al României, Augustin Lazăr spune, într-un interviu pentru Digi 24, că se vor face verificări în cazul informărilor SRI. Lazăr spune că unele note au ajuns la DNA, altele la parchetele din teritoriu.

Augustin Lazăr,a declarat că, „Există un număr de astfel de informări care au fost transmise autorităţilor statului român. Unele dintre ele au fost transmise mai multor parchete. Aceste sesizări privesc o varietate de încălcări în domeniul medical, nu se referă exclusiv la o anumită chestiune. Noi suntem în faza în care facem o evaluare a modului în care ele au fost verificate. În câteva zile vom avea o imagine cât mai corectă a acestor informări şi vom vedea câtă informaţie se referă în concret la problema care face obiectul investigaţiei.”

„Conducerea Ministetrului Public vrea să-şi facă o imagine despre maniera în care informările au fost preluate de către colegii de la diverse parchete. Unele au mers la DNA, altele au mers la parchete din teritoriu. Am vrea să ne facem o imagine dacă ele au fost valorificate în anumite dosare care au fost in instrumentate. Aceste informaţii au fost destul de variate despre situaţia din sistemul medical, cel mai adesea cu referire la achiziţii şi produse, nu neapărat de dezinfectanţi, medicamente, produse specifice. Această chestiune urmează să o clarificăm, în câte dintre aceste note apărea această firmă. Eu aş putea să vă spun că există multe alte firme care apar şi care au livrat servicii şi produse medicale. Trebuie să vedem dacă au sau nu o legătură”,conchide Augustin Lazăr.

Cele mai citite

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă