Un recent sondaj-fulger efectuat în cadrul Eurobarometrului (mai 2011), având drept univers tinerii între 15 şi 24 de ani, ne aduce vestea cǎ drogurile au devenit o prezenţǎ familiarǎ pentru tinerii europeni. Cum altfel putem interpreta faptul cǎ mai mult de jumǎtate dintre respondenţi (57%) declarǎ cǎ le este “uşor” sau “destul de uşor” sǎ facǎ rost de canabis (marijuana) în 24 de ore? Asta, lǎsând la o parte faptul cǎ pentru mai mult de patru din cinci tineri, indiferent de grupa de vârstǎ, e foarte uşor sǎ-şi procure bǎuturi alcoolice sau produse din tutun.
Înseamnǎ cǎ politica de a-i ţine pe tineri departe de droguri doar prin interdicţia comercializǎrii este cel puţin ineficientǎ, dacǎ nu este însoţitǎ de alte mǎsuri. În marea majoritate a ţǎrilor europene comercializarea drogurilor este riguros interzisǎ, însǎ asta nu împiedicǎ tinerii sǎ le obţinǎ, dacǎ doresc. La nivel european, 26% dintre tinerii de pânǎ la 24 de ani au utilizat canabis, drog a cǎrui comercializare e interzisǎ (cu excepţia Olandei, unde de altfel proporţia consumatorilor nu e semnificativ mai mare), dar numai 5% au utilizat substanţe vândute legal, care imitǎ efectele drogurilor interzise, categorie în care intrǎ “produsele etno-botanice”. În România, numai 3% dintre tineri declarǎ cǎ au consumat canabis, dar este posibil ca aceastǎ cifrǎ sǎ fie afectatǎ de faptul cǎ la noi consumul de droguri este pedepsit penal.
Trebuie spus cǎ, cel puţin la nivel declarativ, facilitatea accesului la droguri este în România, în general, inferioarǎ, mediei europene: 27% pentru canabis (faţǎ de 57%), 17% pentru cocainǎ (faţǎ de 22%), 21% pentru ecstasy (faţǎ de 25%). Observǎm însǎ cǎ decalajul faţǎ de media ţǎrilor europene scade pe mǎsurǎ ce intrǎm în zona drogurilor cu potenţial distructiv mare. Astfel, tinerii români declarǎ în proporţie de 16% cǎ le-ar fi uşor sau destul de uşor sǎ-şi procure heroinǎ, în timp ce media europeanǎ este de numai 13%. Cu alte cuvinte, în ţara nostrǎ este rǎspândit mai degrabǎ accesul la drogurile foarte periculoase (mai ales prin efectele secundare – rǎspândirea HIV şi a hepatitei) decât al celor cu efecte negative limitate.
Tinerii europeni au atitudini diferenţiate faţǎ de interzicerea drogurilor. Sunt aproape unanimi în ce priveşte pǎstrarea interdicţiei totale a vânzǎrii heroinei, cocainei şi ecstasy-ului (proporţiile depǎşesc 90%) dar sunt divizaţi în legǎturǎ cu canabisul (59% cred cǎ ar trebui pǎstratǎ interdicţia, 34% – cǎ ar trebui legalizatǎ comercializarea, dar limitatǎ similar alcoolului şi tutunului, 5% – cǎ ar trebui permisǎ fǎrǎ restricţii). În România, aceastǎ distincţie nu existǎ, proporţia celor care ar accepta legalizarea comercializǎrii canabisului fiind cea mai micǎ din Europa (12%).
O situaţie similarǎ întâlnim în privinţa substanţelor care imitǎ efectele drogurilor interzise. La nivel european, 34% dintre respondenţi considerǎ cǎ ar trebui interzise, 47% – cǎ ar trebui interzise în mǎsura în care prezintǎ riscuri mpentru sǎnǎtate, 15% – cǎ ar trebui comercializate cu restricţii (restul considerǎ cǎ n-ar trebui fǎcut nimic sau furnizeazǎ alte rǎspunsuri). Românii se situeazǎ pe cea mai radicalǎ poziţie, cu 63% dintre rǎspunsuri pentru interzicerea totalǎ, 31% pentru interzicere dacǎ prezintǎ riscuri pentru sǎnǎtate, 3% pentru comercializare restricţionatǎ.
În România, orice discuţie despre posibilitatea schimbǎrii legislaţiei privind drogurile (dezincriminarea consumului, reglemementarea comercializǎrii anumitor produse) este sortitǎ eşecului, fiind consideratǎ un atentat la sǎnǎtatea naţiunii. Problema magazinelor de “etno-botanice” întâmpinǎ dificultǎţi de reglementare tocmai din pricina tratamentului nediferenţiat. Sub denumirea respectivǎ (utilizatǎ abuziv, majoritatea produselor vândute neavând nimic comun cu vreo culturǎ anume), sau cea mai aplicatǎ de “substanţe psiho-active”, intrǎ în realitate o gamǎ extrem de extinsǎ de substanţe, unele dintre ele nefiind dǎunǎtoare în sine, ci numai consumate într-un anumit mod. Pentru a putea ajunge la modalitǎţi eficiente de limitare a consumului de droguri este, cred, necesarǎ o tratare diferenţiatǎ a acestora.
