20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialATAC terorist în Afganistan: 9 morți și 33 de răniți, într-un atentat...

ATAC terorist în Afganistan: 9 morți și 33 de răniți, într-un atentat comis în timpul unui meci de volei

Cel puțin 9 civili au fost uciși și alți 33 au fost răniți, duminică, într-un atentat comis în timpul unui meci de volei în Paktika, provincie din sud-estul Afganistanului, relatează Agerpres.

“Avem informații despre 9 morți, toți civili”, a declarat, pentru AFP, Sediq Sediqqi, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan.

Potrivit șefului poliției din provincia Paktika, Zrawar Zahid, atentatul, de care rebelii talibani s-au distanțat, a făcut în total 10 morți și 33 de răniți, printre care și copii.

După o perioadă de liniște în timpul sărbătorii musulmane Eid al-Adha, acest nou atac ilustrează hotărârea insurgenților islamiști de a continua “jihadul”, exact la un an de la instalarea la putere a unui guvern de uniune națională, condus de președintele Ashraf Ghani, care acuză Pakistanul că ar avea legătură cu atentatele care au însângerat Kabulul în această vară.

În aceeași provincie Paktika, un alt atentat, comis în noiembrie 2014, tot în timpul unui meci de volei, s-a soldat cu moartea a 57 de oameni.

Voleiul, la fel ca alte numeroase alte sporturi, era interzis pe vremea când talibanii s-au aflat la putere în Afganistan (1996-2001).

Cele mai citite

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă