20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialAstra Asigurări are un nou şef

Astra Asigurări are un nou şef

Acţionarii Astra Asigurări l-au numit pe Iulius Alin Bucşa, fost director general al Euroins, în funcţia de preşedinte al directoratului companiei, deţinută până în prezent de Alexander Adamescu.

 
Cel mai mare asigurător autohton, compania Astra Asigurări, va avea un nou preşedinte al directoratului, în persoana lui Iulius Alin Bucşa (foto dreapta), care a ocupat în ultimii trei ani funcţia de director general Euroins. Acesta îi va succeda la conducerea companiei lui Alexander Ada­mescu, care preluase şefia Astra în luna martie a acestui an.

Alin Bucşa, 39 de ani, a fost timp de trei ani director general al Euroins, controlată de grupul bulgar Eurohold, iar anterior a ocupat poziţii de conducere în cadrul companiilor Asirom şi BCR Asigurări (actuala Omniasig). El a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti şi are un master în tranzacţii internaţionale.

Astra Asigurări a fost înfiinţată în anul 1991 şi are un capital social de 192,71 milioane de lei, controlat de The Nova Group Investments România SA – 72,68% – şi Epsilon Estate Provider SRL – 27,02%, alături de mai multe persoane fizice şi juridice, cu o participaţie reprezentând 0,3% din capitalul social.

The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

La nivelul anului 2011, Astra a ocupat prima poziţie în topul asigurătorilor locali după nivelul subscrierilor, care au atins 1,01 miliarde de lei. În prima parte a acestui an, Astra Asigurări a consemnat venituri de  516,7 milioane de lei.

Investiţie de 4 milioane de euro în extinderea reţelei din Ungaria

Sucursala Astra Asigurări din Ungaria a deschis, în ultimele trei luni, patru puncte de vânzare în Budapesta, Miskolc, Pecs şi Gyor, reţeaua teritorială urmând să fie extinsă şi în Debrecen şi Szeged în luna octombrie, investiţiile cumulate în cele şase locaţii depăşind 4 milioane de euro.

„Investiţiile în cele şase centre de servicii pentru clienţi se ridică la peste 4 milioane de euro. Obiectivul nostru este să fim cât mai aproape de clienţi, să ne găsească nu doar pe Internet, să aibă acces la toată paleta de produse: RCA, asigurări de locuinţe, de viaţă şi corporate”, a declarat pentru Mediafax directorul general al Astra Biztosito, Bela Torok. Astra Biztosito şi-a început activitatea în octombrie 2010.

Sucursala a înregistrat în 2011 subscrieri de 65,87 milioane de lei, de la 77.624 lei în urmă cu un an. În primele şase luni ale acestui an, sucursala Astra din Ungaria a subscris prime de 50,5 milioane de lei. Defalcat, cele mai mari încasări au revenit poliţelor de răspundere civilă auto (RCA) – 49,03 milioane de lei, urmate de asigurările CASCO – 871.422 lei şi pentru locuinţe – 604.071 lei.

Pe partea de daune, sumele plătite de Astra Biztosito clienţilor asiguraţi au însumat 21,2 milioane de lei în prima parte a acestui an. Despăgubirile pe segmentul RCA au atins 20,97 milioane de lei.   

50,5 milioane lei reprezintă sumele subscrise la sucursala Astra din Ungaria în primele şase luni ale anului 2012.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă