20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialASPA: Vrem să extindem programul de adopţii

ASPA: Vrem să extindem programul de adopţii

Răvan Băncescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), a declarat miercuri că, în lumina noilor prevederi legale, municipalitatea vrea extinderea programului de adopţii, atât din punct de vedere al zilelor de adopţie, cât şi al orarului zilnic, transmite Mediafax.

“În mod normal, când o astfel de prevedere legală privind eutanasierea intră în vigoare, trebuie să dăm posibilitatea celor care vor să ia câini să poată veni să-i ia”, a declarat, miercuri, Răzvan Băncescu.

Reprezentantul ASPA a precizat că, într-o primă etapă, va fi extins orarul în zilele deja stabilite pentru adopţie, respectiv luni, miercuri şi vineri, iar ulterior, în funcţie de resursele umane, programul de adopţie va fi extins marţi şi joi.

“Trebuie să găsim resurse să extindem programul de adopţii, şi aici vorbesc de resurse umane, pentru că e nevoie de o persoană care să înregistreze toate formulare”, a adăugat Băncescu.

Coordonatorul de proiect al ASPA a mai spus că adopţiile vor fi făcute, ca şi până acum, în baza hotărârii CGMB 145/2013, şi a precizat că, în această perioadă, “a crescut suflul cu care se fac adopţiile, nu volumul acestora”.

Răzvan Băncescu a estimat că, în cursul ultimei săptămâni, au fost adoptaţi 25 de câini, el arătând că, deşi municipalitatea a început de marţi strângerea câinilor fără stăpân de pe domneiul public, cu o formulă îmbunătăţită a numărului de hingheri, “nu s-a accentuat atât de mult partea de prindere, încât să contrabalanseze partea de adopţie”.

Băncescu a mai spus că în adăposturile municipalităţii erau, miercuri dimineaţă, 519 de câni, fiind libere aproximativ 200 de locuri, şi că în ultima săptămână nu s-a făcut nici măcar o eutanasiere.

“Nu am avut nici măcar o eutanasiere. Am avut un singur câine care a murit în adăpostul din Mihăileşti, dar care era foarte bătrân”, a spus Băncescu.

În ceea ce priveşte costurile prevăzute pentru adopţia câinilor, coordonatorul de proiect al ASPA a precizat că, deşi normele de aplicare a legii votată în Parlament nu au fost adoptate, nu se vor putea “frâna adopţiile prin cost”, însă este obligatorie păstrarea “unui grad de răspundere”, astfel încât să fie evitate situaţiile în care anumiţi cetăţeni adoptă câte 50 de animale, acestea nefiind ulterior urmărite şi îngrijite de către adoptatori.

“Nu vom putea frâna adopţiile prin cost, dar trebuie în continuare să păstrăm un grad de răspundere şi să preîntâmpinăm situaţiile în care cetăţenii vin şi iau câte 50 de câini, iar noi nu-i putem urmări ce fac cu ei”, a spus Băncescu.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, miercuri, anularea hotărârii privind organizarea referendumului local legat de eutanasierea câinilor maidanezi.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat miercuri, după revocarea referendumului, că iubitorii de animale nu trebuie să se impacienteze, pentru că deocamdată doar sunt adunaţi câinii de pe străzi.

“Referendumul nu mai are sens în acest moment, pentru că avem o lege. Noi sperăm ca legea să fie promulgată cât mai repede, dar asta nu înseamnă că nu facem nimic în acest timp”, a declarat Oprescu, după ce consilierii municipali au aprobat hotărârea care anulează organizarea referendumului local privind eutanasierea câinilor maidanezi.

Camera Deputaţilor a adoptat marţi amendamentul la Legea privind câinii fără stăpân care stabileşte un termen de 14 zile în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, să fie eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.

CGMB aprobase, în 6 septembrie, organizarea unui referendum local, prin care cetăţenii să se pronunţe în favoarea sau împotriva eutanasierii câinilor comunitari, data stabilită a scrutinului fiind 6 octombrie.

În Bucureşti există aproximativ 64.000 de câini fără stăpân, iar posibilitatea municipalităţii de a caza în adăposturi aceste animale este mult mai mică decât numărul de animale aflate în libertate, arătau iniţiatorii proiectului de hotărâre privind organizarea referendumului local.

Propunerea de a fi organizat un referendul local privind eutanasierea câinilor maidanezi a fost făcută după ce Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a fost omorât de câini, în 2 septembrie, pe un teren privat din apropierea Parcului Tei. Fratele lui Ionuţ, în vârstă de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

Procurorii Parchetului instanţei supreme fac cercetări privind împrejurările în care a murit Ionuţ Anghel şi verifică dacă au fost respectate dispoziţiile OUG 155/2001 privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân.

Decizia CGMB privind referendumul a fost urmată de mai multe proteste de stradă, organizate atât de persoane care cer rezolvarea problemei câinilor vagabonzi prin strângerea acestora de pe străzi, dar şi de cei care se opun eutanasierii maidanezilor.

Cele mai citite

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă