11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialAsistentul medical, venit mai mare decât şeful UPU

Asistentul medical, venit mai mare decât şeful UPU

Dacă ‘n multe zone ale ţării unii asistenţi medicali pleacă din România pentru un venit mai mare, în Bistriţa aceştia au ajuns să câştige chiar mai bine decât un medic-şef

Un asistent medical de la Serviciul de Medicină Legală al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud a avut, în luna aprilie, un venit net de 5.186 de lei, mai mare decât medicul primar-şef care conduce UPU- SMURD şi care a câştigat 5.053 lei.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, cel mai mare venit net l-a avut, în aprilie, un medic primar specializat în medicină legală şi anatomie patologică şi care a câştigat 12.061 lei, mai mult decât managerul spitalului, dr. Mircea Gelu Buta, care a câştigat 8.845 de lei. În topul celor mai mari venituri din Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud intră un alt medic legist cu un salariu de 8.403 lei. Conform sursei citate, directorul medical, dr. Florin Neagoş, a obţinut 6.510 lei, iar cel financiar-contabil, economistul Reghina Dragotă a câştigat 5.816 lei. Directorul de resurse umane a avut un venit net de 5.090 de lei, cel administrativ de 4.728 de lei, iar directorul de îngrijiri 2.593 de lei, chiar daca este vorba de o persoană care nu are studii superioare.

Medicii câştigă chiar şi 6000

Medicii primari au câştigat, din salariu, până la 6.000 de lei în cazul şefilor de secţie, medicii specialişti în jur de 2.000 de lei, mai puţin decât un asistent medical principal de la Secţia Chirurgie, de exemplu, căruia i-a intrat în cont un venit de 2.454 de lei. Infirmierele au salarii între 900 şi 1.100 de lei, iar liftierii şi lenjeresele ajung să câştige între 900 şi 1.000 de lei. Şoferii au venituri între 600 şi peste 1.000 de lei, iar electricienii ajung să încaseze chiar şi 1.300 de lei. Paznicii spitalului au salarii între 700 şi 1.100 de lei, iar brancardierii nu câştigă mai puţin de 900 lei lunar. Cel mai mic salariu al unei femei de serviciu din spital este de 776 de lei net, iar cel mai mare 995 de lei. 

Salarii decente

Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud are angajaţi chiar şi doi preoţi. Unul dintre ei are un salariu net de 885 de lei, iar altul de 1.202 lei. Instituţia are, în total, 1.197 de paturi în cinci clădiri. În ceea ce priveşte personalul , spitalul are în acest moment 1.246 de persoane angajate, dintre care 157 de medici, 595 de asistenţi medicali şi 154 de infirmiere. Directorul, instituţiei,medicul Mircea Gelu Buta, este unul dintre bugetarii de lux. Anul trecut, dr. Buta a câştigat din activitatea medicală, managerială şi didactică suma totală de 132.655 de lei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă