21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialArabia Saudită: O femeie, condamnată la MOARTE prin lapidare pentru adulter

Arabia Saudită: O femeie, condamnată la MOARTE prin lapidare pentru adulter

O femeie măritată a fost condamnată la moarte prin lapidare în Arabia Saudită, după ce a recunoscut că și-a înșelat soțul. Bărbatul cu care a comis adulterul va primi 100 de lovituri de bici, potrivit Daily Mail. 

Femeia, în vârstă de 45 de ani, originară din Sri Lanka, era angajată cameristă la Riad încă din 2013. Partenerul ei este tot un imigrant. Cei doi au fost condamnați pentru adulter în august, însă sentințele lor au fost diferite.

În timp ce femeii i s-a spus că va fi omorâtă cu pietre, amantul ei va fi doar biciuit, deoarece era necăsătorit la acel moment.

Sri Lanka a cerut Arabiei Saudite să o grațieze pe femeie. De asemenea, statul i-a angajat femeii un avocat pentru a face recurs și au loc negocieri la nivel diplomatic.

Arabia Saudită încă guvernează după sharia sau legea islamului, și este criticată de organizațiile pentru drepturile oamenilor pentru lista foarte lungă de infracțiuni care se pedepsesc cu pedeapsa cu moartea. Pe listă se află, printre altele, adulterul, traficul de droguri și vrăjitoria.

Lapidarea, o formă de execuție în care un grup de persoane aruncă cu pietre într-o persoană, care este îngropată în pământ până la piept, până când persoana moare, încă se mai folosește în anumite țări musulmane.

 

Cele mai citite

Mamele cu copii ar putea ieși mai devreme la pensie

Mai mulţi parlamentari de la PNL au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Mișcare surprinzătoare a Bursei de la București

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni...
Ultima oră
Pe aceeași temă