Cartile de istorie ale Germaniei vor consemna in dreptul datei de 22 noiembrie 2005 nu mai putin de trei „premiere absolute”: cu alegerea in Bundestag a liderei crestin-democrate (CDU) in fruntea noului guvern de mare coalitie, dr. Angela Merkel a devenit deopotriva prima femeie cancelar din istoria Republicii Federale Germania, primul politician de origine est-germana ce accede pe scaunul lui Bismarck, precum si cel mai tanar sef de guvern (51 de ani) pe care l-a avut vreodata tara.
Alegerea fizicienei in fruntea noului cabinet conservator-social-democrat a survenit dupa ce presedintele tarii, Horst Kohler, a propus-o, luni seara, oficial pentru aceasta functie – conform Constitutiei.
397 de voturi din turul unu
Dat fiind ca noii parteneri de coalitie dispun in Bundestag de o majoritate confortabila (448 de deputati dintr-un total 614), alegerea doamnei Merkel in functia de sef al guvernului era, de facto, o certitudine, ea necesitand o majoritate absoluta, "de cancelar”, de cel putin 308 voturi. Iar cum rezultatul votului membrilor celui de-al 16-lea Bundestag reprezinta si un semnal despre coeziunea marii coalitii, cele 397 de voturi obtinute de politiciana (din cele 611 valabil exprimate) constituie un rezultat surprinzator de bun, avand in vedere ca, in 1966, cancelarul primului guvern de mare coalitie din istoria Germaniei, Kurt Georg Kiesinger (CDU), nu a reusit sa obtina voturile a 104 deputati din randurile celor doua tabere aflate la putere.
Numiri in functie si depunerea juramantului
Dupa anuntarea rezultatului si ovatiile Bundestag-ului, proaspata doamna cancelar a avut de efectuat o adevarata naveta intre resedinta presedintelui Kohler si Parlament. La ora pranzului, dr. Angela Merkel era primita de catre seful statului, care i-a inmanat documentele de numire in functie. Apoi, sefa de guvern s-a reintors in Bundestag, unde la ora 14.00 a avut loc ceremonia depunerii juramantului.
A urmat din nou calea presedintiei, de data aceasta in compania intregii echipe guvernamentale. Dupa prezentarea oficiala a noilor ministri, acestia au primit la randul lor documentele de numire in functii de catre presedintele federal. O data cu depunerea juramantului in Bundestag a celor 15 membri ai Cabinetului Merkel, Germania avea Ð la aproximativ sase luni de la convocarea anticipatelor Ð din nou un guvern. Spre seara, doamna Merkel s-a intalnit cu fostul cancelar, Gerhard Schroder, care i-a predat in mod oficial afacerile guvernamentale.
„Inginer si manager al puterii”
Pentru Angela Merkel ziua s-a incheiat cu o prima sedinta de guvern, in cadrul careia au fost discutate cele mai stringente probleme organizatorice.
Intrebata de postul public de televiziune ARD in legatura cu formidabila ei ascensiune politica de la „fetita lui Helmut Kohl” pana la actuala sa pozitie de „First Lady” si de „abil manager al puterii”, Angela Merkel a raspuns ca „nu a fost chiar atat de greu”, dovedind ca-si merita pe deplin porecla primita recent din partea presei Ð „doamna cancelar Inima de Fier”.