Cele mai afectate au fost cartierele Sviatoșîn și Darnîțki, unde loviturile au provocat incendii și distrugeri
Un nou atac cu rachete balistice lansat de Rusia asupra Kievului s-a soldat cu moartea a două persoane, inclusiv a unui adolescent de 16 ani, iar alte șase persoane au fost rănite, a anunțat joi primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, citat de Ukrainska Pravda.
Potrivit autorităților, printre răniți se află și un copil. Cele mai afectate au fost cartierele Sviatoșîn și Darnîțki, unde loviturile au provocat incendii și distrugeri. În cartierul Darnîțki, flăcările au cuprins o clădire administrativă, mai multe camioane aflate în apropiere și un depozit, în timp ce în Sviatoșîn un depozit cu un singur nivel a fost cuprins de incendiu după impactul unei rachete.
Exploziile au fost auzite în capitala ucraineană cu puțin înainte de ora 1:00, ora locală. Șeful Administrației Militare a Kievului, Timur Tkacenko, a confirmat că orașul a fost vizat de un atac cu rachete balistice, iar Forțele Aeriene au anunțat că cel puțin opt astfel de rachete se îndreptau spre capitală.
În paralel, sirenele de alarmă au răsunat și în alte regiuni ale Ucrainei, inclusiv în Vinniția, aflată la distanță de linia frontului. Armata ucraineană a avertizat și asupra unor noi valuri de drone Shahed lansate de Rusia, iar la Harkov au fost raportate explozii generate de aceste atacuri.
Bombardamentul asupra Kievului a avut loc într-un moment tensionat pentru conducerea de la Kiev. Cu doar câteva ore înainte, președintele Volodimir Zelenski l-a demis pe ministrul apărării, Mîhailo Fedorov, după mai puțin de un an în funcție. Potrivit presei ucrainene, decizia ar fi fost influențată de disputele dintre acesta și comandantul-șef al armatei, Oleksandr Sîrski. Fedorov susținuse că, în timpul mandatului său, eficiența apărării aeriene a crescut semnificativ, rata de interceptare a dronelor urcând de la 83% la 91%, iar cea a rachetelor de croazieră de la 47% la 87%.
Atacul de miercuri se înscrie într-o campanie intensificată de lovituri aeriene asupra capitalei ucrainene. În ultimele luni, Rusia a recurs frecvent la atacuri combinate cu rachete balistice și drone, punând o presiune uriașă asupra sistemelor de apărare ale Ucrainei. Potrivit autorităților ucrainene, doar sistemele americane Patriot pot intercepta eficient rachetele balistice, însă stocurile de interceptori sunt limitate. Kievul speră să înceapă producția internă a acestor muniții până la sfârșitul anului, în baza unor licențe americane, însă această soluție nu poate acoperi nevoile imediate ale apărării antiaeriene.
În același timp, scena politică ucraineană traversează o perioadă de schimbări. După demisia premierului Iulia Svîrîdenko, președintele Zelenski l-a nominalizat pe Serhii Korețki, actualul șef al Naftogaz, pentru funcția de prim-ministru, votul în Parlament fiind așteptat chiar în cursul zilei de joi.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube