15.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialAmericanii consideră negarea accesului în Schengen o lovitură politică

Americanii consideră negarea accesului în Schengen o lovitură politică

Refuzul de a admite România şi Bulgaria în Spaţiul Schengen nu are un impact practic important asupra majorităţii cetăţenilor celor două ţări, dar reprezintă o lovitură politică pentru guvernele de la Bucureşti şi Sofia, apreciază New York Times, în ediţia online de vineri, citat de Mediafax.

“Refuzul de a admite România şi Bulgaria va avea un impact practic redus sau chiar inexistent pentru majoritatea cetăţenilor celor două ţări, care pot călători fără dificultăţi în Uniunea Europeană, dar reprezintă o lovitură politică pentru cele două guverne, care sunt sensibile în privinţa considerării lor drept ţări de categoria a doua”, comentează ziarul american.

Disputele publice privind imigraţia în Europa încep să slăbească sprijinul pentru Spaţiul Schengen chiar şi în ţări care fac deja parte din zona de liberă circulaţie. “Danemarca a anunţat că intenţionează să reia controlul paşapoartelor la graniţă, iar refugiaţii care au plecat din nordul Africii au provocat o dispută între Franţa şi Italia”, adaugă ziarul.

“Preocupată de temerile privind intensificarea imigraţiei dinspre sud, Uniunea Europeană le-a spus celor mai noi membri ai săi, România şi Bulgaria, că vor mai avea de aşteptat” înainte de aderarea la Schengen, apreciază New York Times.

România şi Bulgaria afirmă că au îndeplinit standardele tehnice necesare pentru aderarea la Schengen, însă Finlanda şi Olanda au apreciat că acestea nu sunt suficiente. Cele două ţări intenţionează să readucă subiectul în discuţia summitului UE din octombrie, însă modificarea deciziei este puţin probabilă înaintea publicării, în februarie, a următorului raport privind progresele realizate de România şi Bulgaria, adaugă New York Times.

Cele mai citite

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...

A început oficial campania electorală pentru alegerile europarlamentare și cele locale

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început oficial astăzi şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea...

Olympiakos Pireu, în prima finală europeană din istorie! Grecii au învins-o pe Aston Villa în dublă manșă

Olympiakos Pireu s-a calificat în finala Europa Conference League, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în fața englezilor de la Aston Villa,...
Ultima oră
Pe aceeași temă