11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialAmbasadorul Coreei de Nord, declarat „persona non grata”, în Malaezia, după asasinarea...

Ambasadorul Coreei de Nord, declarat „persona non grata”, în Malaezia, după asasinarea lui Kim Jong-nam. El are 48 de ore să părăsească țara

Ambasadorul Coreei de Nord la Kuala Lumpur a fost declarat „persona non grata”, astfel că va trebui să părăsească teritoriul Malaeziei în 48 de ore, ca urmare a asasinării fratelui vitreg al liderului nord-coreean Kim Jong-un, Kim Jong-nam, informează Reuters.

Decizia vine la trei săptămâni de la asasinarea lui Kim Jong-nam, pe aeroportul din Kuala Lumpur. Potrivit unor surse oficiale americane și sud-coreene, fratele dictatorului de la Phenian ar fi fost asasinat de agenți ai regimului nord-coreean.

La finalul lunii februarie, ambasadorul nord-coreean la Kuala Lumpur, Kang Chol, a declarat că țara sa „nu poate avea încredere” în modul în care autoritățile din Malaezia gestionează investigarea acestui caz. El a acuzat totodată Malaezia de „înțelegere secretă cu forțe externe”, făcând aluzie la Coreea de Sud.

Astfel, autoritățile malaeziene i-au cerut ambasadorului nord-coreean să-și ceară scuze pentru acuzațiile făcute, însă nu a primit niciun răspuns, potrivit ministrului malaezian de externe, Anifah Haji Aman.

„Malaezia va reacționa ferm împotriva oricărei insulte sau oricărei încercări de a-i fi stricată reputația”, a declarat sâmbătă Anifah.

În 13 februarie, fratele dictatorului Kim Jong-un a fost asasinat în incinta aeroportului din Kuala Lumpur. În 24 februarie, autoritățile din Malaysia au anunțat că Kim Jong-nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean, ar fi fost omorât cu un agent neurotoxic VX, care intră în categoria armelor de distrugere în masă, potrivit raportului toxicologic citat de BBC.

Şeful poliţiei din Malaysia, Khalid Abu Bakar, a declarat că Departamentul Chimic al statului a detectat prezenţa agentului neurotoxic a fost detectată în monstre prelevate de la ochi şi faţă . El a mai precizat că poliția analizează mai multe probe și investighează cum a ajuns substanța pe teritoriul malaysian.

„În cazul în care cantitatea de substanţă chimică introdusă în ţară a fost mică, ar fi dificil pentru noi să o detectăm”, a declarat el pentru Reuters.

Potrivit unul expert din  cadrul institutului de cercetare Rand Corporation, Bruce Bennett, este nevoie de o cantitate infimă de substaţă pentru a ucide un om. Agentul neurotoxic se manifestă prin afectarea imediată a nervilor celui expus la substanţă, cauzând în primul rând un tremurat la nivelul întregului corp, ca mai apoi să fie indusă moartea.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă