25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialAmbasadorul Belgiei la Bucureşti, multumiri pentru reacţia românilor după atentate

Ambasadorul Belgiei la Bucureşti, multumiri pentru reacţia românilor după atentate

După atacurile teroriste de la Bruxelles am simţit românii alături de noi, a declarat, joi, pentru Agerpres, ambasadorul Belgiei la Bucureşti, Thomas Baekelandt. “Am deschis o carte de condoleanţe la Ambasadă, va fi deschisă şi mâine. Au fost multe vizite la ambasadă şi semne de solidaritate – preşedintele, premierul, mai mulţi miniştri au venit pentru a semna cartea de condoleanţe. Apreciem mult aceste semne de solidaritate. Nu doar oficialităţile din România ne-au fost aproape. Românii în general ne-au fost alături”, a spus ambasadorul. 

Diplomatul a fost prezent la Gala United Way România, ce a avut loc în Capitală. 
Evenimentul a debutat cu un moment de reculegere în memoria victimelor atacurilor teroriste de marţi, din Bruxelles. “Am venit în această seară nu doar pentru că am fost invitat, dar şi pentru a demonstra că nu ne vom lăsa copleşiţi de aceste atacuri (…). Sunt atacuri împotriva valorilor pe care le apărăm. Seara aceasta este o ilustrare a valorilor pe care le apărăm şi nu vom ceda în faţa acestor atacuri care sunt cauze pierdute”, a adăugat ambasadorul Belgiei. 

Politicieni români şi ambasadori străini acreditaţi la Bucureşti, dar şi simpli bucureşteni au venit joi la Ambasada Belgiei, unde a fost deschisă o carte de condoleanţe, au aprins lumânări, au depus flori şi au transmis mesaje de solidaritate cu poporul belgian greu lovit în urma atentatelor care au avut loc zilele trecute la Bruxelles. În România, în semn de solidaritate cu toţi cei care şi-au pierdut rudele sau prietenii în atentatele de Bruxelles, joi a fost declarată zi de doliu naţional.

Cele mai citite

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...

CFR Cluj – Rapid 3-2. Giuleștenii rămân fără victorie în play-off

CFR Cluj a câștigat derby-ul alb-vișiniu disputat pe teren propriu împotriva Rapidului cu scorul de 3-2 și și-a consolidat poziția a doua în clasamentul...

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...
Ultima oră
Pe aceeași temă