11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialAmatorii şi profesioniştii din Mountain Bike au concurat la Sibiu

Amatorii şi profesioniştii din Mountain Bike au concurat la Sibiu

Peste 200 de amatori şi 26 de profesionişti au luat parte, sîmbătă şi duminică, la cea de-a doua ediţie a Păltiniş Stage Race. Competiţia de Mountain Bike a inclus şi Campionatul Naţional de Mountain Cross Country.

Sâmbătă, concurenţii s-au luptat cu noroiul, buştenii şi obstacolele din pădure pe un traseu circular de Cross- Country Olimpic de 4 kilometri.

Titlul naţional a fost adjudecat de experimentatul Ovidiu Tudor Oprea (37 ani). Membru al federaţiei şi co-organizator al evenimentului, unicul reprezentant al României la JO din 2004 de la Atena (la ramura ciclism) este convins că mountain-bike-ul va avea o ascensiune exponenţială în anii următori.

“Există sportivi şi de 40 de ani, care obţin încă rezultate în Cupa Mondială.În fiecare an îmi zic că e ultimul concurs, dar pasiunea nu mă lasă să stau deoparte. Îmi doresc să apară totuşi cât de curând tineri care să mă învingă. Se organizează deja multe competiţii de masă în România şi, în câţiva ani, sunt convins că vor apărea şi roadele”– a declarat campionul Ovidiu Tudor Oprea.

Duminică, evenimentul a continuat cu o întrecere pe un traseu de 30 km în Munţii Cindrel, cu plecare şi sosire în Păltiniş. Printre participanţi s-au aflat şi câteva fete.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă