13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024

Alo!

Perdele de protectie a cailor ferate si a localitatilor

In aceasta primavara destul de capricioasa si friguroasa Ministerul Agriculturii a luat initiativa de a demara o actiune de impadurire, care din punctul meu de vedere este binevenita. In multe localitati au existat perdele de protectie a cailor ferate si chiar a localitatilor. Din pacate, in ultimii ani au fost taiate si acum toata zapada viscolita este pusa fie peste sinele de cale ferata, fie in curtile oamenilor. Dar ca sa vorbesc la obiect va dau un exemplu din comuna Salcia, judetul Teleorman. Pana in urma cu 2 ani pe langa calea ferata ce trece pe la marginea localitatii exista o plantatie de paltini si salcami de o frumusete rara. Pe langa faptul ca era o adevarata perdea de protectie pentru linia ferata si pentru gospodariile oamenilor din vecinatatea apropiata, padurea era un loc de recreere si ozonare a zonei. Auzind de aceasta campanie de reimpadurire, as vrea sa fac un apel la Directia Silvica a judetului Teleorman de a pune puietul de arbori necesar la dispozitia consiliului local iar acestia, cu ajutorul persoanelor care primesc ajutor social, sa-l planteze la locul potrivit. Mi se pare anormal ca in aceasta campanie nu se implica mai mult primariile locale deoarece ele cunosc cel mai bine situatia din teren – este propunerea domnului Sebastian Ciolacu, din Alexandria.

Numai chefuri la Radio Actualitati!

Domnul Grecu Grigoras, din satul Breaza, comuna Lisa, judetul Brasov, ne-a telefonat la redactie cu speranta ca vom reusi sa le atragem atentia celor de la Radio Actualitati sa prezinte stiri impartiale si cat mai sugestive. De asemenea, ar dori ca atunci cand asculta acest post de radio sa auda realitatea romaneasca, nu o emisiune facuta doar pentru petrecareti, de parca in Romania oamenii ar tine-o numai in nunti, botezuri si chefuri. Dansul ar dori sa auda cum au fost prinsi marii mafioti si rechini din Romania, cum au fost anihilate bandele de traficanti de carne vie sau de droguri, nu ce minunat chefuiesc romanii, de parca n-ar avea nici o grija pe lume. Semnalam opinia dumnealui si asteptam cu interes emisiunile de la Radio Actualitati!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă