25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialAkram Khan, un guru al dansului modern

Akram Khan, un guru al dansului modern

Una dintre legendele dansului contemporan, Akram Khan, cel care mărturisea că până şi mintea lui dansează, va veni la Bucureşti la cea de-a șaisprezecea ediție a Întâlnirilor JTI. Akram Khan Company va susține pe 8 și 9 mai, începând cu orele 20.00, spectacolul „Kaash“, pe scena Sălii Mari a Teatrului Național.

Spectacolul „Kaash“ (cuvânt care în limba hindusă înseamnă „dacă“) de astăzi este o „rescriere“ a unei montări care atunci când a văzut luminile rampei, în 2002, a fost un adevărat boom printre iuibitorii dansului contemporan. „Un spectacol care a zguduit lumea“, titra „The Daily Star“, în timp ce Daily Telegraph nota:

„Kaash te face să tremuri de emoție“. „The Guardian“ a văzut „Kaash“ ca pe o explorare a Universului în 55 de minute, caracterizându-l pe Akram Khan drept o „stea întunecată a dansului“. 

„Kaash ocupă un loc foarte special în inimile noastre. Noua trupă, formată din cinci artiști, va revărsa o altă lumină și energie asupra piesei, focalizată pe forma fizică și precizie“, declară Akram Khan despre noua versiune a spectacolului.

După cum se sugerează încă din titlu, spectacolul este inspirat din dansul clasic indian Kathak, iar printre personaje îi vom regăsi pe zeii hinduşi. „Kaash“ vorbeşte prin dans despre facerea lumii, despre începutul şi sfârşitul creaţiei.

În doar paisprezece ani de existenţă, Akram Khan Company a ajuns una dintre cele mai inovatoare companii de dans din lume, ale cărei spectacole îşi trag seva din diferitele culturi ale lumii. Akram Khan, laureat al Premiului Olivier în anul 2012, este în prezent profesor la Universitatea de Arte din Londra. Ca dansator şi coregraf, el colaborează cu Teatrul Sadler’s Wells din Londra şi cu o companie din Grenoble, Franța.  

Inaugurate în anul 2000, de celebra companie de balet „Bejart Ballet Lausanne“, Întâlnirile JTI  au găzduit dansatori, coregrafi și companii de balet de primă mărime precum: Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Alvin Ailey American Dance Theater, Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Cullberg Ballet, Joaquin Cortes, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet din San Francisco, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui.   

Cele mai citite

Gata cu vacanța de Paște. Românii se întorc acasă

Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri au fost observate pe principalele artere rutiere din orașul bulgăresc Ruse, situat la granița cu...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...
Ultima oră
Pe aceeași temă