14.1 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialAhmadinejad este ACUZAT de încălcarea legislaţiei electorale. Vezi câte LOVITURI DE BICI...

Ahmadinejad este ACUZAT de încălcarea legislaţiei electorale. Vezi câte LOVITURI DE BICI riscă să primească

Puternicul Consiliu al Gardienilor Revoluţiei din Iran, care supervizează viaţa politică a acestei ţări, a anunţat luni că va înainta o plângere penală împotriva preşedintelui Mahmud Ahmadinejad, care l-a însoţit pe principalul său consilier, Esfandiar Rahim Mashaei, la Comisia Electorală, unde acesta din urmă şi-a înregistrat candidatura la alegerile prezidenţiale, scrie Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Consiliului, Abas Ali Kadjodaei, ‘toţi membrii Adunării Inspecţiei Electorale consideră că prezenţa lui Ahmadinejad la Ministerul de Interne pentru a prezenta unul dintre candidaţi este ilegală’, motiv pentru care Consiliul Gardienilor ‘îl va denunţa Puterii Judiciare’. El riscă o pedeapsă de şase luni de închisoare sau 74 de lovituri de bici, relatează agenţia EFE citând agenţia locală Isna.

În replică, Ahmadinejad a calificat această declaraţie drept ‘vorbărie’ şi a afirmat că-şi susţine consilierul despre care a spus: ‘Mashaei este Ahmadinejad şi Ahmadinejad este Mashaei’.

Candidatura lui Mashaei, apropiat al lui Ahmadinejad, aflat într-o relaţie de rivalitate cu ayatolahul Ali Kamenei, este văzută ca o provocare pentru ultraconservatori, consilierul preşedintelui fiind perceput ca un’disident’ în interiorul regimului teocratic şiit. Dar Consiliul Gardienilor este organismul care trebuie să valideze candidaturile la preşedinţie, astfel că Mashaei are şanse mici de a intra în cursa electorală, iar în acest caz anturajul lui Ahmadinejad ar rămâne fără un candidat cu şanse reale la alegerile de pe data de 14 iunie. Pentru aceste alegeri şi-au depus candidatura 686 de persoane, fiecare caz în parte urmând să fie examinat de Consiliul Gardienilor

Cele mai citite

Rusia va taxa suplimentar veniturile mari și companiile pentru a susține războiul din Ucraina

Rusia plănuieşte creşteri de taxe pentru veniturile mari şi companii, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe, în contextul în care Moscova caută încasări suplimentare...

Generalul israelian Yair Golan este noul şef al Partidului Laburist din Israel

Fostul general Yair Golan a fost ales marţi în funcţia de şef al Partidului Laburist din Israel, în timp ce această formaţiune de stânga,...

Cehia dă asigurări Ucrainei că armamentul promis constând în sute de mii de obuze va sosi în curând

Premierul ceh Petr Fiala l-a asigurat marţi pe omologul său ucrainean Denis Şmîhal că primele muniţii din iniţiativa gestionată de Republica Cehă pentru achiziţionarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă