20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialAdrian Zglobiu, bărbatul care l-a scuipat pe președinte, și-a recunoscut fapta

Adrian Zglobiu, bărbatul care l-a scuipat pe președinte, și-a recunoscut fapta

Bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu vrea să facă muncă în folosul comunității.

Adrian Zglobiu, bărbatul care în luna mai l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu, la Constanţa, s-a prezentat ieri la Judecătoria Constanţa, la un nou termen în procesul în care este judecat pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. La acest termen fusese citat şi şeful statului, dar nici acesta şi nici vreun reprezentant al său nu s-au prezentat la Judecătoria Constanţa. Deşi fusese citat, Traian Băsescu, care apare în dosar ca parte vătămată, nu era obligat să se prezinte în instanţă. În timpul audierii, Adrian Zglobiu a recunoscut în faţa magistraţilor că l-a scuipat pe Băsescu. Avocatul acestuia a spus că a solicitat instanţei să fie luată în calcul plata unei amenzi penale sau pedeapsa minimă, redusă cu o treime. De asemenea, apărătorul a spus că Adrian Zglobiu este dispus să presteze muncă în folosul comunităţii. Instanţa a rămas în pronunţare pentru 24 noiembrie.

Adrian Zglobiu (39 de ani), din Constanţa, l-a scuipat în faţă, de la o distanţă foarte mică, pe preşedintele Traian Băsescu, în momentul în care acesta a coborât de pe nava şcoală “Mircea”, la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc în 24 mai, în dana de pasageri a Portului Constanţa.

După ce a fost imobilizat de ofiţerii SPP, el a fost predat unui echipaj de jandarmi, iar aceştia l-au dus la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa, ulterior fiind audiat şi la Parchetul Tribunalului Constanţa. Avocatul din oficiu care l-a reprezentat pe Zglobiu declara că acesta a susţinut în faţa anchetatorilor că gestul său, de a-l scuipa pe preşedinte, nu a fost premeditat, ci a fost unul spontan. De asemenea, Adrian Zglobiu le-a spus jurnaliştilor că a fost deranjat de cântecele patriotice de la ceremonie, “cântate pentru Băsescu”. “După ce a vândut flota vrea cântece patriotice?”, spunea constănţeanul. Întrebat apoi dacă regretă gestul făcut, bărbatul a răspuns: “Regret că nu am emigrat din România, că am fost fraier să rămân”.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Gata cu vacanța de Paște. Românii se întorc acasă

Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri au fost observate pe principalele artere rutiere din orașul bulgăresc Ruse, situat la granița cu...

CFR Cluj – Rapid 3-2. Giuleștenii rămân fără victorie în play-off

CFR Cluj a câștigat derby-ul alb-vișiniu disputat pe teren propriu împotriva Rapidului cu scorul de 3-2 și și-a consolidat poziția a doua în clasamentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă