13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialAdministratorii de bloc, trimişi la şcoală

Administratorii de bloc, trimişi la şcoală

Primul curs de administratori de condominii în organizarea Uniunii Profesionale a Administratorilor va începe la Arad în data de 28 februarie 2012. Ladislau Hevesi, preşedintele Uniunii Profesionale a Administratorilor Arad, a precizat că în cazul în care vor exista mai multe cereri, pentru că locurile sunt limitate, unii dintre cei înscrişi vor fi amânaţi pentru seria următoare, care va avea loc în luna iunie.

 

Ce taxe implică şcolarizarea

Cei care doresc să urmeze acest curs trebuie să achite o taxă de 150 lei din care 135 de lei reprezintă contravaloarea cursului şi 15 lei, contravaloarea materialului didactic. Cursul durează două săptămâni, iar predarea are loc după amiaza, între orele 17.00-19.00, şi sâmbăta între orele 10.00-12.00. „Înscrierile şi cursurile se desfăşoară la sediul Uniunii Profesionale a Administratorilor”, a declarat Ladislau Hevesi. Curicula predată la cursurile pentru administratori cuprinde legislaţia necesară administrării unui condominiu, mai precis legislaţia referitoare la organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, reglementări financiar contabile, prevederi ale Codului Muncii şi Codului Fiscal şi altele.

 

Cele mai citite

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...
Ultima oră
Pe aceeași temă