15 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialAcuzaţiile aduse directorului Rompetrol-Bulgaria par cam exagerate

Acuzaţiile aduse directorului Rompetrol-Bulgaria par cam exagerate

Apărarea celor doi români reţinuţi în oraşul bulgar Veliko Târnovo a câştigat o bătălie foarte importantă: judecătoria locală a decis luni cei doi să fie eliberaţi din arest. ‘Războiul’ însă continuă. Sorin Octavian Nichita (31 de ani), directorul Rompetrol-Bulgaria, şi prietenul lui Dragoş Ionuţ Pânzaru (32 de ani) urmează să fie judecaţi pentru atac împotriva unor reprezentanţi ai poliţiei şi huliganism şi ar putea primi până la şase ani de închisoare, potrivit Agerpres.

Reţinerea lui Nichita şi Pânzaru a încins spiritele în presa din România şi Bulgaria, nu numai pentru că este vorba de directorul executiv al unei mari companii, ci şi pentru că a fost implicat numele unui înalt oficial de stat.

Un lucru trebuie spus însă clar: în ciuda dezinformărilor din presă, cei doi nu au atacat niciodată gărzile preşedintei parlamentului bulgar, Ţeţka Ţaceva. Fapt recunoscut şi de parchet, care îi acuză pe români de atac împotriva poliţiştilor şi nu împotriva angajaţilor Serviciului Naţional de Protecţie.

Pare însă că implicarea numelui preşedintei parlamentului a fost cel mai mare ghinion al românilor şi a făcut ca acuzaţiile să fie exagerate. Cei doi riscă şase ani de închisoare, o pedeapsă destul de severă pentru un caz care ar fi banal dacă n-ar fi vorba de persoane publice, cum sunt preşedinta parlamentului şi directorul companiei Rompetrol-Bulgaria.

Ce s-a întâmplat exact în noaptea de 30 spre 31 iulie? – Cele două părţi în proces au puncte de vedere total diferite despre evenimentele din această noapte. Dacă încercăm să facem o reconstrucţie indepedentă a celor întâmplate, ar trebui să comparăm mărturisirile lor.

Potrivit comisarului Jivko Gheorghiev, directorul Inspectoratului de Poliţie din Veliko Târnovo, cei doi români reţinuţi erau în stare de ebrietate. Nichita, Pânzaru şi un prieten al lor au încercat să intre în complexul Vinpalace sâmbătă, în jurul orei 1.30, fiind opriţi de un reprezentant al Serviciului Naţional de Protecţie care le-a explicat în limba engleză că nu pot intra în local deoarece acesta este rezervat pentru un eveniment privat. Ei însă au reacţionat violent, unul încercând chiar să rupă uniforma unui poliţist, iar celălalt lovind un alt poliţist în zona capului. Poliţiştii au chemat în ajutor o altă echipă din Veliko Târnovo care i-a reţinut pe români. Aceştia au continuat să se comporte violent, scuipând poliţiştii, a mai spus Gheorghiev.

Teza este susţinută şi de procurorul Iordan Kojuharov. El a declarat în instanţă luni că românii nu s-au supus ordinelor poliţei, au rupt insigna unuia dintre poliţişti, i-au luat şapca altuia şi au încercat să-l înece. După ce au fost arestaţi şi duşi la Inspectoratul de Poliţiei din Veliko Târnovo, Nichita ar fi scuipat un poliţist şi ar fi dat cu piciorul în altul.

Nu aşa stau lucrurile după părerea avocaţilor apărării. Ivan Neagolov a declarat pentru Agerpres că, în seara de vineri, Sorin Nichita, directorul companiei Rompetrol Bulgaria, şi doi prieteni ai acestuia au auzit de la hotelul în care erau cazaţi muzică dată foarte tare. Crezând că este vorba de o discotecă, ei s-au deplasat la hotelul Vinpalace din satul Arbanasi. Găsind porţile grădinii deschise larg, cei trei au încercat să intre, dar au fost opriţi de două persoane civile, despre care s-a aflat mai târziu că erau angajaţi ai Serviciului Naţional de Pază. A urmat un fel de conversaţie în care cei doi bulgari au vorbit în bulgară, iar Dragoş şi Sorin în engleză. Conversaţia a devenit un pic mai emoţională, moment în care au venit şi cei doi poliţiştii care până atunci urmăreau dialogul de la distanţă. Românii au încercat să se împrietenească cu poliţiştii, le-au cerut să se fotografieze împreună, dar oamenii legii au refuzat. După aceasta, conversaţia a devenit mai aprinsă
şi poliţiştii au chemat o altă echipă din Veliko Târnovo, care imediat i-a reţinut pe doi dintre cei trei români, afirmă avocatul. Domnul Neagolov subliniază că cei doi români nu i-au agresat nici fizic, nici verbal pe oamenii legii. Întrebat de ce poliţiştii i-au reţinut doar pe doi din cei trei români, Neagolov a spus că cel de-al treilea a stat mai în spate.

Avocata Maria Sirakova explică cum a fost ruptă insigna unuia dintre poliţişti. În opinia ei, poliţistul şi-a arătat insigna după ce românii i-au cerut să se legitimeze. În dorinţa de a vedea insigna, unul dintre inculpaţi a tras-o spre ochi, dar aceasta s-a rupt. Sirakova mai spune că clienţii ei n-au încercat să înece niciun poliţist, ci l-au îmbrăţişat ca să facă o poză împreună, moment în care şapca poliţistului a căzut pe jos.

Avocata consideră că aceste fapte se confirmă de declaraţiile singurului martor care poate fi considerat independent: şoferul prefectului din Veliko Târnovo, care a urmărit din maşină tot ceea ce s-a întâmplat între poliţiştii şi români. Şoferul Kostadin Mincev afirmă că oamenii legii au vorbit în limba bulgară, în timp ce românii într-o limbă necunoscută pentru el. Singurul cuvânt pe care zice că-l a înţeles şoferul din cele spuse de români a fost ‘discotecă’. El afirmă că cei doi înculpaţi au râs tot timpul, ceea ce după părerea avocatului exclude existenţa unei voinţe rele. Mincev mai afirmă că singurele ordine în limba engleză emise de poliţiştii bulgari au fost ‘go, go’ (duceţi-vă, duceţi-vă – n.a.) şi ‘passports’.

Procurorul Iordan Kojuharov a remarcat în replică faptul că nu există nici o ţară din lume unde poliţiştii vor permite să fie îmbraţişaţi de cineva, având în vedere că sunt înarmaţi şi există pericol de incidente mortale în cazul în care cineva încearcă să-le fure arma.

Sirakova susţine că afirmaţiile potrivit cărora Nichita şi Pânzaru au avut un comportament violent după ce au fost duşi la Inspectoratul de Poliţie sunt într-o contradicţie totală cu orice logică umană, deoarece pe coridorul unde au fost duşi se aflau în jur de zece poliţişti şi este exclus că doi bărbaţi cu mâinile legate la spate să atace zece poliţişti. Ea spune că, cel mai probabil, cei doi au fost neliniştiţi deoarece cătuşele au fost legate prea strâns, fapt dovedit şi de urmele adânci de pe braţele lor. Nichita şi Pânzaru nu au dorit decât să ceară poliţiştilor să-i elibereze de cătuşe, dar comportamentul lor a fost perceput drept violent de către poliţişti, mai spune Sirakova.

În plus, avocaţii susţin că în timpul cercetărilor au fost înregistrate încălcări grave de procedură, motiv pentru care au cerut înlocuirea procurorului. Ei au spus că în timpul audierii inculpatului Dragoş Ionuţ Pânzaru la poliţie, în încăpere s-a aflat şi un poliţist despre care s-a aflat ulterior că este martor principal al acuzării. Pe lângă aceasta, avocatul Maria Sirakova a declarat că nu avut posibilitatea niciodată să discute între patru ochi cu clienţii săi, toate convorbirile având loc în prezenţa unui reprezentant al poliţiei. Un alt viciu de procedură, în opinia avocaţilor, îl reprezintă faptul că o parte din audierile poliţiştilor implicaţi au fost efectuate la ora patru dimineaţa, fără avocat. Avocaţii cred că acest fapt se datorează faptului că parchetul a făcut presiuni asupra poliţiei pentru finalizarea rapidă a procesului. Procurorul a fost acuzat şi că a participat – sâmbătă – la o conferinţă de presă, în cadrul căreia s-a pronunţat despre vina inculpaţilor
, în ciuda faptului că este obligat prin lege să reţină nu numai dovezile care îi învinuiesc pe inculpaţi, dar şi pe cele care dovedesc nevinovăţia lor. Instanţa nu a acceptat însă cererea avocaţilor şi procurorul nu a fost schimbat.

Faptul că au existat încălcări procedurale a fost remarcat şi de de Marius Dilof, consulul României la Sofia care – printr-o notă verbală trimisă luni Ministerului bulgar de Externe – a cerut eliberarea celor doi cetăţeni români. În opinia lui Dilof – care împreună cu ataşatul de interne al României la Sofia, comisarul şef Aurel Georgescu, a asistat la şedinţa de luni – aceasta a decurs în mod transparent.

În convorbiri neoficiale cu reprezentanţii presei, avocaţii au recunoscut că probabil comportamentul clienţilor lor în noaptea respectivă nu a fost corespunzător. În opinia lor însă, acuzaţiile care le-au fost aduse românilor sunt foarte grave şi nu corespund faptei. Maria Sirakova a declarat în instanţă că asemenea incidente au loc în fiecare seară în staţiunile de pe litoralul bulgăresc, dar că ele se pedepsesc în conformitate cu normele de combatere a huliganismului mic. Acestea prevăd un proces scurt şi pedepse până la 15 zile în arest sau o amendă.

Potrivit unor surse judiciare, faptul că instanţa nu a respectat cererea parchetului, care a insistat cei doi să rămână în arest pe tot parcursul procesului, poate fi privită drept o indicaţie că o decizie finală favorabilă pentru inculpaţi este mai plauzibilă decât condamnarea lor la închisoare. Potrivit sursei citate, este cel mai probabil că cei doi să fie condamnaţi la probaţiune (muncă în folosul societăţii).

 

Cele mai citite

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...

VIDEO. E gata! Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat au pus punct relației. “Viața merge înainte, indiferent de orice”

Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus "adio" după o relație frumoasă de trei ani. Tot ce e frumos are și un sfârșit. Cu...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...
Ultima oră
Pe aceeași temă