25.3 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialAcord între Grecia şi creditorii internaţionali pentru furnizarea următoarei tranşe de ajutor

Acord între Grecia şi creditorii internaţionali pentru furnizarea următoarei tranşe de ajutor

Guvernul elen şi creditorii internaţionali au ajuns la un acord referitor la condiţiile de furnizare a următoarei tranşe de ajutor, inclusiv în ceea ce priveşte concedierea mai multor mii de angajaţi din sectorul de stat, relatează Bloomberg, citat de Mediafax.

“Delegaţia troicii a încheiat un acord cu autorităţile în legătură cu politicile economice şi financiare necesare pentru continuarea programului”, se arată într-un comunicat comun al Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene (BCE) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Autorităţile elene au negociat în ultima lună cu creditorii internaţionali măsurile necesare îndeplinirii obiectivelor de care depinde primirea următoarelor tranşe de ajutor.

Potrivit comunicatului, statele din zona euro ar putea aproba în curând furnizarea Greciei a unei noi tranşe de 2,8 miliarde de euro.

Ministrul de Finanţe, Iannis Stournaras, a declarat luni că acordul include concedierea a “mai multor mii” de angajaţi din sectorul public, astfel încât să poată fi angajaţi tineri mai bine pregătiţi.

El a arătat că 200.000 de persoane au părăsit deja sectorul de stat în perioada 2009-2012.

Premierul Antonis Samaras a declarat luni că guvernul a convenit concedierea a 15.000 de angajaţi din sectorul de stat până la sfârşitul lui 2014, iar dintre aceştia 4.000 vor fi înlocuiţi cu oameni mai tineri.

Poul Thomsen, negociatorul şef al FMI pentru programul cu Grecia, s-a arătat încântat de faptul că acordul prevede angajarea tinerilor.

La peste trei ani de la declanşarea crizei datoriilor în Grecia, ţara rămâne dependentă de împrumuturile din zona euro şi FMI, pentru plata pensiilor şi salariilor. Pentru a primi ajutorul de 240 de miliarde de euro, Grecia trebuie să respecte ţintele economice, inclusiv reducerea personalului de stat.

Perspectivele economice sunt în mare parte neschimbate faţă de evaluarea prevedentă, iar redresarea ar putea începe anul viitor, după şase ani de recesiune, potrivit comunicatului.

Cele mai citite

VIDEO. Jose Mourinho consideră că a luat decizia greșită când a refuzat naționala Portugaliei

Jose Mourinho, "The special one", a sosit în România pentru a lua parte la meciul de "final" al Generației de Aur, difuzat în seara...

VIDEO. Jose Mourinho consideră că a luat decizia greșită când a refuzat naționala Portugaliei

Jose Mourinho, "The special one", a sosit în România pentru a lua parte la meciul de "final" al Generației de Aur, difuzat în seara...

Bărbatul suspectat de violarea şi uciderea fetiţei de opt ani din comuna Albeşti a fost prins

Bărbatul suspectat de violarea și uciderea fetiței de opt ani din comuna Albești a fost capturat de polițiști, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului...
Ultima oră
Pe aceeași temă