12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialACL Bucureşti cere demisia premierului. Motivul - Ponta INSTIGĂ LA ÎNCĂLCAREA LEGII

ACL Bucureşti cere demisia premierului. Motivul – Ponta INSTIGĂ LA ÎNCĂLCAREA LEGII

Alianţa Creştin Liberală cere demisia premierului Victor Ponta deoarece, prin cererea adresată Ministerului Economiei de a găsi soluţii legate de căldura şi apa caldă a bucureştenilor, "instigă la încălcarea legii"  a declarat, marţi, Mihai Atănăsoaei, purtătorul de cuvânt al PDL Bucureşti, informează MediafaxPotrivit lui Atănăsoaei, primarul general al Capitalei Sorin Oprescu şi premierul Victor Ponta sunt "vinovaţi în mod egal" pentru situaţia legată de căldura şi apa caldă a bucureştenilor.

La rândul său, liderul consilierilor PDL din CGMB, Mircea Raicu, a precizat că, dacă în Bucureşti va continua să fie oprită apa caldă şi căldura şi nu se vor găsi soluţii pentru a se plăti datoriile RADET, atunci ACL Bucureşti va declanşa procedura de convocare a unui referendum pentru demiterea primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Consilieri CGMB cred că vor câştiga voturi blocându-l pe primarul general al Capitalei să achite datoriile către Distrigaz, neînţelegând nimic din situaţia anului 2004, când şi PSD a făcut prostia de a-l bloca pe primar şi "şi-a luat o bătaie la alegeri de s-a învăţat minte", a spus marţi premierul Ponta.

În 2001-2004, primarul Bucureştiului a fost Traian Băsescu, acesta câştigând în decembrie 2004 alegerile prezidenţiale.

Luni, premierul Ponta a afirmat că o parte a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) se opune hotărârilor de fuziune a regiei de distribuţie termică (RADET) cu Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), situaţie politică ce trebuie rezolvată, altfel bucureştenii urmând să se supere pe consilieri aflaţi în campanie.El s-a referit astfel la datoriile RADET, în contextul problemelor cu furnizarea apei calde pentru un număr important de bucureşteni.

Ponta a adăugat că Guvernul şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, au făcut cu mai mult timp în urmă toate demersurile legale pentru fuziunea RADET-ELCEN.

 

Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...
Ultima oră
Pe aceeași temă