12.4 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecial„Academia Hagi" a învins Turcia

„Academia Hagi” a învins Turcia

Academia de fotbal „Gheorghe Hagi” este principalul furnizor de jucători către echipele naţionale ale României, la nivel de copii şi tineret. Marţi, reprezentativa sub 15 ani a avut în lot, la partida cu Turcia, nu mai puţin de 13 jucători. Cosmin Dur-Bozoancă, Andrei Vlădescu, Tiberiu Căpuşă, Szabolcs Kilyen, Carlo Casap, Ianis Hagi, Nicolae Cârnaţ, Florinel Coman, Andrei Ciobanu, Alexandru Trancă, Doru Dumitrescu, Robert Grecu şi Virgil Ghiţă au făcut parte din lotul convocat de Florin Răducioiu pentru jocul cu Turcia.

9 dintre cei menţionaţi au făcut parte din formula de start, iar toate golurile reprezentativei noastre, care s-a impus cu 4-3, au fost marcate de jucători de la Academie. 

Florinel Coman a deschis scorul în minutul 6, Andrei Ciobanu a dublat avantajul României, două minute mai târziu, pentru ca, Ianis Hagi să reuşească în minutul 18 cel mai frumos gol al partidei, un şut de la aproximativ 30 de metri, reuşită admirată chiar de tatăl său, care s-a aflat în tribună.

În cele din urmă, Nicolae Cârnaţ a punctat şi el pentru România, în minutul 33.

Cele două formaţii se vor întâlni din nou, tot la Mogoşoaia, azi, cu începere de la ora 15.00. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă