"Sa infruntam Rusia, daca putem; dar s-o izolam, daca trebuie." Aceasta alternativa a definit strategia occidentala in relatie cu Moscova deja la
mijlocul anilor 1990. De atunci este foarte posibil ca Rusia, sa se fi schimbat din temelii, insa nedumeririle noastre fata de ea au ramas aceleasi. Ce te faci cand vecinul tau mareste prapastia care exista intre cultura sa de sorginte europeana si sistemul sau politic, tot mai apropiat de cel "asiatic", intelegand prin aceasta sintagma sensul negativ al "despotismului oriental"?
Sa fie oare cel mai bun raspuns dat intoarcerii Rusiei la ambitiile sale imperiale o versiune moderna a Sfintei Aliante, menita sa-l izoleze pe noul rebel de pe scena mondiala? Sau este nevoie de o noua Conferinta de la Yalta, unde sa fie retrasate frontierele politice ale Europei? Ar putea fi vorba de cate putin din amandoua?
Daca Rusia e pe cale sa devina ce Franta revolutionara era sub Napoleon, sau e pe cale sa revina la formele tipic sovietice – adica o creatie pe scheletul ideologic totalitar, dar cu un apetit de cucerire si recucerire –, nu avem nevoie de o "liga a democratiilor", optiune sprijinita de unii conservatori din America. Este, in schimb, nevoie de o "liga a stabilitatii" care sa includa actori proeminenti precum China, India si alte tari, mai interesate de cresterea economica decat de tulburarea apelor in sistemul international. O astfel de strategie implica, mai intai, un parteneriat solid cu China, nu pentru ca ar evolua cumva in directia unei democratii, ci pentru ca este o putere a status quo-ului.
Strategia ar putea duce la deschiderea negocierilor cu Iranul si, bineinteles, la o strangere a randurilor in cadrul NATO. Mesajul catre Kremlin ar fi limpede precum cristalul: "Nu va amagiti. Nationalismul si imperialismul nu va vor duce nicaieri; nu va veti putea extinde geografic fara costuri serioase pentru cresterea economica si bogatiile voastre. Poate ca Europa e slaba si divizata, poate ca America nu mai e ce a fost, dar cu declinul vostru demografic si cu starea deplorabila a economiei voastre, exceptand petrolul si gazele, pur si simplu nu aveti stofa sa jucati in liga marilor puteri. China da, voi nu".
Dar argumentul izolarii cade pentru ca Moscova poate agita spiritele in lume actionand iresponsabil cot la cot cu Siria sau Venezuela. Mai important inca: a ralia intreaga lume doar impotriva Rusiei ar insemna sa luam prea in serios pretentiile de mare putere emise de Moscova. De exemplu, multi asiatici cred ca Rusia este o problema a Europei, dar nu mai reprezina una globala. La sfarsitul Razboiului Rece, Japonia a ramas obsedata de Rusia ca mostenitoare a Uniunii Sovietice. Astazi japonezii sunt atat de preocupati de China incat au prea putin timp ca sa le mai fie teama de Rusia.
Alternativa la o renastere a politicii de izolare ar fi acceptarea argumentelor Rusiei, sau, mai precis, a "sentimentelor" Rusiei. Ar insemna a spune, in esenta: "V-am umilit inutil in ultimii zece ani. De la extinderea NATO la acordarea independentei in Kosovo, v-am ignorat voit sensibilitatile si interesele. Haideti sa ne asezam la o masa, asa cum au facut-o Churchill, Roosevelt si Stalin la Yalta, si sa redesenam o harta a Europei pentru secolul XXI. Ce vreti inapoi? Noi ce pastram"?
Aceasta abordare ar putea recunoaste asa-numitul droit de regard al Rusiei asupra
viitorului Caucazului. Si intr-adevar: in timp ce perora dur prin vocea Frantei lui Nicolas Sarkozy, tara care detine actuala presedintie a UE, Europa s-a resemnat de facto cu dezmembrarea Georgiei. Trupele Rusiei raman in Osetia de Sud si Abhazia. Occidentul nu va declara razboi Rusiei de dragul Georgiei, a carei credibilitate a fost erodata de atitudinea iresponsabila a presedintelui sau. Cat priveste Ucraina, poate ca intr-o zi va deveni parte a Uniunii Europene, dar viitorul ei nu este in NATO.
Dar intre izolarea totala (care este extrem de improbabila si oricum nu neparat dezirabila sau realista) si acomodarea cu ideea unor frontiere bazate pe impaciuire (optiune riscanta pentru viitorul Europei) trebuie gasita o a treia cale, bazata pe o serie de principii ferme.
Aceste principii sunt clare. Primul este ca integritatea teritoriala a Ucrainei nu este negociabila.
S-a spus acest lucru de multe ori, dar asta nu stirbeste importanta asertiunii. Rusia fara Ucraina este un stat national gestionabil, Rusia cu Ucraina este un imperiu imposibil de gestionat. In a doua varianta, chiar daca Occidentul va condamna iresponsabilitatea Georgiei si va lasa in politica sa loc pentru sensibilitatile Rusiei legate de sentimentele complexe istorice fata de fostele ei teritorii imperiale, brutalitatea nerusinata a Kremlinului este inacceptabila. Vorbim totusi de Europa la peste 6 decenii de la al doilea razbloi mondial si la aproape doua decenii de la prabusirea Uniunii Sovietice. Folosirea fortei pentru a regla conturi si impunerea vointei unei natiuni in dauna unui alt stat nu mai poate fi privita pasiv.
Pe termen scurt, timpul poate fi de partea Rusiei. Pe termen lung – din punct de vedere economic, demografic, politic si strategic – timpul e de partea noastra daca nu ne vom abate de la valorile si principiile noastre.
