15.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialFestivalul Național de Teatru, aflat la cea de-a 27-a ediție

Festivalul Național de Teatru, aflat la cea de-a 27-a ediție

Între 20 și 30 octombrie, iubitorii de teatru sunt așteptați la Festivalul Naţional de Teatru, una dintre cele mai importante manifestări artistice ale toamnei. 

În acest an, selecția spectacolelor ce pot fi văzute în Festivalul Naţional de Teatru (FNT) cuprinde un număr mare de producții aparținând teatrelor independente. După cum a explicat Marina Constantinescu, directorul și selecționerul festivalului, nu este ușor să analizezi o stagiune a tuturor teatrelor din România. Pentru că, afirmă ea, fenomenul este tot mai amplu și este tot mai dificil să cuprindă tot.

„În fiecare an, încerc să îmbunătățesc regulamentul, în sensul colaborării cât mai dinamice cu teatrele. Și când spun teatrele, nu mă refer numai la cele de stat, ci la toate formele de teatru, inclusiv cel independent, mai cunoscut sau mai puțin cunoscut. Mă interesează fenomenul nu doar ca director și selecționer al FNT, ci în primul rând ca om care face de peste 20 de ani meseria asta și cred că fenomenul este foarte dinamic și complex la ora actuală. Nu mai putem vorbi despre nișări, nu mai putem pune etichete, ci trebuie să vorbim despre fenomenul teatral în complexitatea lui. Urmăresc fenomenul în sensul profund, în sensul motoarelor care îl duc mai departe, care îl particularizează în stagiunea de care mă ocup, ce apare și ce trebuie încurajat și susținut, ce formule vorbesc despre realitatea în care trăim. Am observat o implicare foarte mare a artiștilor, poate ca-n anii ’90, dar cu urmări în spațiul teatral. Sunt mult mai prezenți în cetate, cu discursuri foarte vii, rezistă cu demnitate la orice formă de compromis moral și vocile lor se simt. Sunt modele, dar se văd și în spectacole. Sunt spectacole care urmăresc latura socială, a familiei, a relațiilor, a comunicării. Asta m-a interesat și m-a implicat și pe mine altfel. 

Sunt diferite spații de joc, nu mai urmărim spectacole care poartă amprenta unui teatru, a unei trupe, a unui regizor. În mandatul pe care l-am avut în perioada 2005-2007 m-a interesat foarte mult regizorul ca fenomen în sine. Acum mă interesează pur și simplu spectacolul ca impact din toate punctele de vedere. Că este un one woman ori one man show, că este un spectacol de dans, un spectacol de mari sau de mici dimensiuni, nu asta contează, ci doar valoarea. Prin ceea ce vrei să spui, prin calitatea și performanța actului artistic din toate punctele de vedere, prin ceea ce directorii de teatre fac, cu eforturi, să-și ducă programul repertorial mai departe, să-l diversifice. Ce este impresionant pentru mine și pentru echipa care susține această construcție e chiar această defilare la București”, a arătat Marina Constantinescu.

Expoziții în FNT

Festivalul Național de Teatru, care, în opinia Marinei Constantinescu și nu numai, “este de o bună bucată de vreme un brand național”, e o manifestare culturală complexă ce cuprinde nu numai spectacole de teatru, ci implică şi memoria vizuală a iubitorilor de arte ale spectacolului prin organizarea unor evenimente şi manifestări expoziţionale menite să ofere o imagine de ansamblu a fenomenului teatral românesc. Publicul are la dispoziție opt expoziţii, opt locuri de popas care pot induce o dimensiune precisă a efemerului teatrului, prin valoarea de simbol a momentului artistic surprins în imagine: prin intermediul tehnicii fotografice, prin schiţe de decor şi costume, prin afiş, pictură, sau chiar prin obiectul de teatru însuşi.

Fotografie – Mariana Mihuț

Teatrul Bulandra, foaierul Sălii „Liviu Ciulei”, este gazda unei ample expoziţii de fotografii, dedicată actriţei Mariana Mihuţ. 

„Miza expoziţiei este dimensiunea printurilor şi diversitatea personajelor jucate. Este o galerie de ipostaze Mariana Mihuţ. Un traseu fluid pe parcursul căruia se adaugă, fotografie după fotografie, o altă Mariana Mihuţ, pe care nu o presupuneai, poate, niciodată. O femeie de o frumuseţe şi feminitate fără margini, o actriţă total dedicată unui rol, absorbită complet de trăire”, spune Irina Tapalagă, curatorul expoziției.

Scenografie – „Pantoful de teatru”

Păstrând tradiţia colaborării cu FNT, Galeria Kube Musette este şi în acest an gazda unei expoziţii inedite: „Pantoful de teatru“. Un personaj în sine, pantoful poate dezvălui cele mai intime şi discrete semne ale personajului care-l poartă, atitudini, tensiuni, mister. Înzorzonat sau doar utilitar, voit frust sau regal de-a dreptul, pantoful e un element care atrage întotdeauna privirea spectatorului şi contribuie esenţial la definirea, la caracterul şi echilibrul personajului întruchipat. Expoziţia este rezultatul incursiunii în laboratorul de creaţie a patru scenografi de mare anvergură: Doina Levintza, Lia Manţoc, Helmut Stürmer şi Dragoş Buhagiar. 

Fotografie – Laborator de teatru „Cehov-Kordonsky“

În iulie, TNB a găzduit primul eveniment din cadrul celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru: laboratorul intensiv de creaţie „Cehov/Kordonsky”. Timp de şapte zile, împreună cu Yuri Kordonsky, actorii s-au aflat într-o intimitate de creaţie în care nimeni nu a putut pătrunde. În urma evenimentului, o expoziţie ce reia tema workshopului, semnată de fotograful Adi Bulboacă, va putea fi văzută la Teatrul Odeon. 

„Nicu Alifantis 45 · 118 · 54 · 61/A Treisprezecea Noapte”

45 de ani de carieră în care a lucrat la 118 spectacole montate pe scenele a 54 de teatre, alături de 61 de regizori. Iar „A treisprezecea noapte” este şi titlul spectacolului produs de FNT împreună cu Nicu Alifantis, care va avea loc la Teatrul Bulandra pe 27 octombrie.

„Va fi o poveste. Nici lungă, nici scurtă, nici veselă, nici tristă, ci doar o poveste, despre muzica unor spectacole, despre spaţiul sonor al acestora. O întoarcere în timp, la teatrele, actorii, regizorii, scenografii, coregrafii, la oamenii deosebiţi pe care i-am întâlnit şi pe care nu-i pot uita”, spune Nicu -Alifantis.

„Teatrul schimbă lumea” 

Spaţiul din Pasajul Universităţii se va transforma între 16 şi 30 octombrie în Pasajul FNT. Acesta reprezintă interfaţa evenimentului cu virtualii spectatori, locul unui popas teatral pentru trecătorii grăbiţi şi ocupaţi din Bucureşti. Un mod de a face cunoscut Catalogul Festivalului, prin care cei interesaţi vor putea afla informaţii detaliate despre fiecare din cele 57 de spectacole prezente în Festival, însoţite de imagini.    

Cele mai citite

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...

Cîțu insistă să-l cheme pe Ciolacu la o dezbatere pe teme economice

Fostul premier Florin Cîțu (PNL) îl cheamă cu insistență pe premierul Marcel Ciolacu (PSD) la o dezbatere pe teme economice. În prezent, Cîțu este senator...

Rusia a sărbătorit victoria asupra nazismului cu o paradă militară în Piața Roșie

Rusia a marcat victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin și-a reconfirmat...
Ultima oră
Pe aceeași temă