21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecial42 de învinuiţi şi 11 martori, la audieri la IPJ în cazul...

42 de învinuiţi şi 11 martori, la audieri la IPJ în cazul de evaziune fiscală şi contrabandă

Un număr de 42 de persoane învinuite de evaziune fiscală şi contrabandă şi 11 martori au fost aduşi la audieri, miercuri, la sediul IPJ Argeş, în cazul prejudicierii statului cu aproximativ 900.000 de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit anchetatorilor, de la locuinţele suspecţilor au fost ridicate peste 170.000 de ţigarete netimbrate,1.000 de litri de băuturi spirtoase deţinute în afara unui antrepozit fiscal autorizat, aproape 1.500 de parfumuri care păreau a fi contrafăcute, aproape 40.000 de lei şi 6.000 euro.

“Persoanele vizate fac parte dintr-un grup infracţional supravegheat de poliţiştii argeşeni, care în perioada aprilie – septembrie 2012 au comercializat importante cantităti de ţigarete nemarcate sau marcate necorespunzător provenite din Ucraina şi Republica Moldova, prejudiciul estimat creat bugetului de stat prin neplata accizelor, taxelor vamale şi T.V.A fiind de aproximativ 900.000 de euro”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş,comisar şef Dănuţ Dinu.

Potrivit sursei citate, ancheta în acest caz vizează 45 de persoane care se ocupă cu traficul şi vânzarea ţigărilor de contrabandă, în cursul zilei de miercuri fiind făcute în total 33 de percheziţii, din care 20 în Bucureşti, 11 în judeţul Argeş, una în judeţul Suceava şi una în judeţul Botoşani.

În judeţul Argeş, descinderile au fost făcute în Piteşti, în zona Ştrand, şi la un restaurant situat la ieşirea spre Bascov, precum şi în localităţile Călineşti, Priboieni, Râncaciov, Bascov,Cârstieni şi Leordeni.

La acţiune au participat 220 de poliţişti şi jandarmi, operaţiunea fiind organizată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi IPJ Argeş, în colaborare cu IGPR şi Poliţiile judeţene din Suceava şi Botoşani.

Cele 45 de persoane sunt învinuite de evaziune fiscală în formă continuată, colectare, reţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, în formă continuată şi comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete, în formă continuată.

La ora transmiterii acestei ştiri, persoanele respective sunt audiate de către procurorul de caz al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş şi de către poliţişti ai IPJ Argeş.

 

Cele mai citite

Poliția din SUA, din nou în centrul unui scandal. Un nou caz ,,George Floyd” s-a petrecut recent

Poliția americană este din nou în centrul unui scandal după ce a arestat pe 18 aprilie un bărbat de culoare. În timpul operațiunii din...

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Cele mai întâlnite prenume

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul...

Sondaj. Imediat după ce și-a relansat candidatura, Gabriela Firea a trecut înaintea lui Piedone, însă după Nicușor Dan

Gabriela Firea ar fi pe locul al doilea în preferințele de vot pentru Primăria Capitalei, după Nicușor Dan, indică un sondaj realizat de grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă