Treizeci de pasageri şi-au pierdut viaţa în noaptea de marţi spre miercuri în nord-estul Indiei, după ce autocarul cu care călătoreau a derapat şi s-a prăbuşit într-o prăpastie, a anunţat miercuri poliţia, transmite DPA, preluată de Agerpres.
‘Treizeci de pasageri au murit pe loc. Am salvat cinci persoane. Acestea se află în stare critică’, a precizat Lethindra Sangma, oficial de poliţie din districtul Khliehriat, statul Meghalaya, unde s-a produs accidentul.
Operaţiunea de salvare a fost îngreunată de faptul că prăpastia în care a căzut autocarul are o adâncime de peste 150 de metri. Impactul prăbuşirii a fost atât de puternic, încât pasagerii au fost aruncaţi din autocar, a precizat Sangma. Deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului, însă acesta a avut loc în condiţii de ploaie şi întuneric, a indicat oficialul.
Potrivit statisticii guvernului indian, 146.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere în 2015, ceea ce înseamnă o medie de circa 400 de zi.
Numărul mare al accidentelor rutiere mortale – cu o medie de 135.000 de victime în ultimii cinci ani – este cauzat în special de starea precară a şoselelor şi vehiculelor, precum şi de şofatul imprudent.