11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecial255 de persoane, inculpate la Istambul pentru protestele din iunie

255 de persoane, inculpate la Istambul pentru protestele din iunie

225 de persoane au fost inculpate oficial, marţi, pentru participarea la protestele violente antiguvernamentale care au avut loc în cel mai mare oraş din Turcia în iunie.Şapte dintre aceste persoane sunt cetăţeni străini.

Aceste persoane au fost acuzate de o serie de delicte, printre care încălcarea dreptului la protest, daune aduse proprietăţii private sau lăcaşurilor de cult, lovirea şi vătămarea unor membri ai forţelor de ordine sau furturi, informează Mediafax.

Acest val de inculpări este cel mai important lansat după revolta politică fără precedent care a vizat guvernul islamo-conservator, aflat la putere din 2002.

Nicio dată nu a fost stabilită pentru un eventual proces.

Alte procese legate de aceste proteste au fost deja începute, mai ales împotriva poliţiştilor suspectaţi că au cauzat moartea unor manifestanţi.

Câteva mii de persoane au fost arestate de poliţie în timpul protestelor, care au reunit peste 2,5 milioane de persoane în aproape o sută de oraşe turce în decursul primelor trei săptămâni ale lunii iunie.

Revolta a început după mobilizarea unui grup restrâns de ecologişti care se opunea distrugerii parcului Gezi, o mică grădină publică din apropierea pieţei Taksim din Istanbul, în cadrul unui proiect de amenajare urbană controversat.

Reprimarea violentă a acestui grup de protestatari a degenerat într-o mişcare politică de masă împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, acuzat că este autoritar şi că vrea să “islamizeze” Turcia.

Confruntările între poliţie şi manifestanţi s-au soldat cu şase morţi şi peste 8.000 de răniţi, conform asociaţiei medicilor turci.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă