19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecial20 de ziariști vor trece prin FOC și vor face antrenament de...

20 de ziariști vor trece prin FOC și vor face antrenament de SCAFANDRI

20 de jurnaliști români vor învăța să treacă prin teren incendiat și să facă scufundări alături de scafandrii militari.

Această pregătire face parte din "Cursul pentru jurnaliştii care transmit din zone de conflict", ediţia 2016, care se desfășoară în perioada 20-25 iunie, în garnizoana Constanţa.

Cursul este organizat de Direcţia informare şi relaţii publice a Ministerului Apărării Naţionale, cu sprijinul Statului Major al Forţelor Navale şi Statului Major al Forţelor Aeriene.

În cadrul modulului de instruire practică, jurnaliştii vor participa la antrenamente miitare. Acestea vor viza dezvoltarea abilităţilor fizice specifice, instrucţie specifică navală şi de scufundare, tehnici de acordare a primului ajutor, tehnici de supravieţuire, cunoașterea hărţilor, a busolei, a GPS-ului şi lucrul practic cu acestea.

De asemenea, jurnaliștii vor asista la şedinţe demonstrative de tragere cu armamentul specific forţelor pentru operaţii speciale şi la exerciţii de paraşutare.

Cursanţilor le vor mai fi prezentate tehnica de luptă şi echipamentul din dotarea Batalionului de infanterie marină, a scafandrilor militari, marinarilor şi bazei aeriene, modul de acţiune în cazul atacului cu dispozitive explozive improvizate, folosirea mijloacelor de protecţie CBRN, trecerea prin suprafeţe de teren incendiate, precum şi modul de comportare pe timpul executării unei misiuni specifice zonelor de conflict. 

Cursul organizat de MApN, aflat la cea de-a 13-a ediţie, a pregătit, din anul 2004 şi până în prezent, circa 220 de jurnaliști.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Trupele ruse ar fi pe punctul de a încercui orașul Ceasiv Iar

Trupele ruse încearcă să încercuiască orașul Ceasiv Iar din regiunea Donețk, potrivit unui oficial militar ucrainean, potrivit hotnews.ro. Atacul este în desfășurare, însă Kievul...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă