16.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecial11 persoane au murit, CĂLCAȚI în picioare, într-o busculadă din India

11 persoane au murit, CĂLCAȚI în picioare, într-o busculadă din India

Cel puţin 11 persoane au murit şi alte 20 au fost rănite, luni, în estul Indiei, într-o busculadă produsă la intrarea în templul hindus Baidyanath Jyotirlinga, cu ocazia unui festival religios, potrivit Mediafax

Busculada s-a produs din cauza aglomerării cauzate de cele 150.000 de persoane care s-a îmbulzit să intre în templu.

În timpul busculadei, cel puţin 11 persoane au murit, iar între 15 şi 20 de pelerini au fost răniţi.

Un oficial al poliţiei a declarat că odată ce porţile templului s-au deschis, câteva persoane care încercau să pătrundă în clădire s-au împiedicat de unii pelerini care dormeau pe scările de la intrarea în templu – ce se întind pe o lungime de şase kilometri -, în aşteptarea de a li se permite accesul înăuntru.

“Mulţi pelerini au încercat să avanseze în cadrul coloanei, ceea ce a provocat haosul, iar după ce oamenii au căzut, câţiva dintre ei au fost călcaţi în picioare”, a declarat oficialul din poliţie.

Prim-ministrul indian, Narendra Modi, şi-a exprimat “regretul pentru pierderile de vieţi umane”, dând asigurări că “se gândeşte şi că se roagă pentru familiile persoanelor decedate în acest moment de doliu”. De asemenea, poliţia a luat măsuri în vederea controlării mişcărilor mulţimii în locurile supraaglomerate.

În luna iulie, 27 de persoane au murit în timpul unei busculade produsă pe malul râului Godavari, într-un stat din centrul Indiei, cu ocazia celebrării unui festival religios indian popular, când mai multe persoane au participat la un ritual de îmbăiere.

Cele mai citite

Ciolacu a negociat cu Erdogan sabia lui Ștefan cel Mare, dar a primit sabia lu’ DaMucles

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, susține că, în timpul vizitei sale oficiale în Turcia, a negociat cu liderul...

Proiectul care vizează protejarea cotei unice de impozitare pentru următorii 10 ani, votat în Senat

O propunere legislativă, iniţiată de liberali, care vizează protejarea şi păstrarea cotei unice de impozitare în România pentru următorii zece ani, ajunge mâine pentru...

Dinamo a încheiat pe locul patru în EHF European League! „Dulăii”, învinși în finala mică de Rhein-Neckar Loewen

Dinamo a încheiat sezonul în EHF European League pe locul patru, după ce a pierdut finala mică în fața formației germane Rhein-Neckar Loewen cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă