25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSocialUn nou protest al taximetriștilor în București

Un nou protest al taximetriștilor în București

Protest al taximetriştilor în zona Gării de Nord din Bucureşti. Aceştia s-au strâns încă de la primele ore ale dimineţii în zona Gării de Nord, în apropierea Ministerului Transporturilor. Ei solicită modificarea Legii Taximetriei, eliminarea pirateriei precum şi scoaterea de pe piaţă a Uber, Clever Taxi sau Taxify.

„În ultimii ani, piaţa serviciilor destinate populaţiei, este într-o permanentă schimbare ca urmare a dezvoltării tehnicii şi tehnologiilor moderne, fiind în creştere utilizarea programelor de software, a aplicaţiilor web sau a aplicaţiilor mobile, în scopul satisfacerii nevoilor zilnice, este necesar ca şi piaţa serviciilor de taxi să fie adaptată noilor cerinţe. Însă, prevederile actuale privind activitatea de dispecerat taxi permit prestarea în fapt, a acestei activităţi fără autorizaţiile prevăzute de lege, fiind dezvoltate aplicaţiile taxi, care funcţionează întocmai ca nişte dispecerate taxi. Datorită acestor aplicaţii taxi, concurenţa pe această piaţă este denaturată prin comercializarea acestor aplicaţii taxi, fără acordul transportatorilor autorizaţi de taxi şi/sau a dispeceratelor de taxi”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Cele mai citite

VIDEO. Maria Cârneci, fără perdea. Dezvăluiri emoționante despre relația cu Romulus Petrescu

Prezentă în emisiunea de la Kanal D "40 de întrebări" cu Denise Rifai, Maria Cârneci a vorbit despre relația cu Romulus Petrescu, despre viața...

Gata cu vacanța de Paște. Românii se întorc acasă

Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri au fost observate pe principalele artere rutiere din orașul bulgăresc Ruse, situat la granița cu...

Mădălina Ghenea lămurește “subiectul” Grigor Dimitrov. “Mi se pare că e momentul să clarific”

Mădălina Ghenea a rupt tăcerea și a dezvăluit recent motivele care au stat la baza despărțirii sale de jucătorul de tenis Grigor Dimitrov. Celebra...
Ultima oră
Pe aceeași temă