12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialStudiu. Cum își aleg românii meșterii care le renovează casele

Studiu. Cum își aleg românii meșterii care le renovează casele

Atunci când vor să își reamenajeze locuințele sau să repare ceva în gospodărie, românii au devenit mult mai atenți pe cine angajează.

Șase din zece clienți spun că solicită recomandări și referințe despre proiectele anterioare, în tentativa de evita lucrările de slabă calitate. Vor să afle, astfel, dacă meșterii sunt cu adevărat profesioniști, arată rezultatele unui barometru realizat de Frames, la comanda Mathaus.

Potrivit unui barometru Mathaus, 62% dintre români afirmă că, atunci când au nevoie de serviciile unui meșter, se bazează în primul rând pe recomandările cunoscuților. 34% îi caută pe internet, iar 6% apelează la alte soluții (informațiile din magazine, reclame etc.)

Chiar și dacă recurg la meșterii recomandați de rude, prieteni sau colegi, cei mai mulți români încearcă să afle detalii suplimentare despre ei.

59 la sută dintre cei chestionați spun că, în prezent, pe lângă recomandarea clasică, solicită meșterilor referințe (fotografii, video, acte doveditoare etc.) dacă este vorba de persoane fizice, sau caută informații pe internet, în cazul unor firme de profil, despre lucrările prestate anterior.

În trecut, cei mai mulți dintre cei chestionați (78%) se bazau pe recomandări, pe încredere, fără niciun fel de verificare suplimentară.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

VIDEO. Madeira, insula “la modă” în 2024. În martie s-a atins un nou număr maxim de pasageri

Madeira este un arhipelag portughez din Atlanticul de Nord, aflat la vest de Maroc. În ultimii doi ani, insula este "asaltată" de turiști, dat...
Ultima oră
Pe aceeași temă