3.3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSocialSindicatele anunţă scăderi salariale în Cultură, Sănătate, Poliţie şi Justiţie

Sindicatele anunţă scăderi salariale în Cultură, Sănătate, Poliţie şi Justiţie

Preşedintele federaţiei sindicale SANITAS Bucureşti, Viorel Huşanu, a declarat, luni, pentru Agerpres că veniturile vor scădea în spitalele mono-profil, mai exact pentru secţia de psihiatrie, TBC şi boli infecţioase.

„Salariile vor creşte în sănătate doar la medici, dar nici medicilor nu le vor creşte salariile atât cât a fost estimat. Ştiţi că ieşise doamna ministru Vasilescu (ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, n.r.) în primăvară şi vorbea despre triplarea salariilor. De faptul că nu a crescut atât de mult salariul, nimeni nu a fost surprins. În sănătate însă sunt cazuri unde se diminuează salariul şi pot să vă dau câteva exemple: în patologie vor fi scăderi salariale, la spitalele mono-profil, mă refer aici la psihiatrie, TBC şi infecţioase, unde existau sporuri mari, inclusiv pentru personalul TESA, acum vor avea diminuări drastice, de 40%, cum spunea şi domnul Oprescu (preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Sebastian Oprescu, n.r.). Mai sunt cazuri în asistenţa socială, unde un şef de centru câştigă cât un muncitor necalificat, iar muncitorul necalificat a putut să îşi negocieze, pe baza salariului din iulie a anului trecut, direct cu primăria, la salariul de referinţă al viceprimarului”, a spus Huşanu.

Şi poliţiştii din zona operativă, aproximativ 8.000, se vor confrunta cu o scădere a salariilor nete de până la 400 de lei, potrivit preşedintelui Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Dumitru Coarnă.

„Începe nebunia, începe plata facturii, pentru că tot spuneam din 2017 că va veni factura şi atunci o să se vadă cine greşeşte, eu sau doamna Vasilescu (ministrul Muncii, n.r.), că am avut contre fantastice pe această lege. Eu am spus să vină luna februarie 2018, unde acolo, clar, nu mai avem ce să discutăm, pentru că unul din noi va plăti factura minciunii şi se pare că o plătesc ei acum. În poliţie avem 8.000 de poliţişti, din zona operativă, cu funcţie de execuţie, ale căror salarii vor fi diminuate cu sume de până la 400 de lei. Transferul de contribuţii creează majorări fabuloase de 1,8% la aproape 70% din efectivele MAI, pentru că suntem pe zona salariului de bază. Nivelul de trai va scădea cu 5-10%”, a spus Coarnă.

În acest context, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a declarat luni, pentru AGERPRES, că sunt peste 2 milioane de salariaţi pentru care nu s-au întocmit acte adiţionale la contractele de muncă, astfel că salariile brute nu au fost majorate iar pentru mulţi dintre aceştia există riscul unei scăderi a venitului net.

„Aseară (duminică, n.r.), ministrul Muncii comunica faptul că, până la sfârşitul lunii ianuarie, în Revisal s-au înregistrat contracte noi sau acte adiţionale pentru 48% din totalul salariaţilor din România. Asta înseamnă că, pentru peste 2 milioane de salariaţi din România, din mediul economic concurenţial, care înseamnă angajaţi la privat, la firme cu capital de stat sau firme cu capital mixt, nu s-au făcut acte adiţionale la contractele de muncă. Asta înseamnă că salariile lor brute de angajare nu au fost majorate cu 22,5% şi, pe cale de consecinţă, pentru foarte mulţi dintre ei există riscul ca veniturile nete să fie afectate. De ce zic „că există riscul”, pentru că este posibil ca venitul lor net să nu fie afectat, chiar dacă nu a fost înregistrat actul adiţional, pentru că angajatorul, printr-o discuţie cu sindicatul sau reprezentantul salariaţilor, sau după capul lui să decidă că le mai dă un bonus care nu se trece în contractul de muncă, le mai dă tichete cadou, care să compenseze bănesc impactul, dar în realitate, în spiritul Ordonanţei 79, nu s-au modificat contractele individuale de muncă la peste 2 milioane de suflete”, a explicat Dumitru Costin.

Întrebat ce categorii salariale vor fi afectate de aceste scăderi, Costin a răspuns că vor fi afectaţi cei din sectoarele Cultură, Tineret şi Sport, precum şi din Justiţie, mai exact grefierii.

De la 1 ianuarie, ese în vigoare Ordonanţa care prevede transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă