12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialRomânia trimite 8 tone de ajutoare medicale în sprijinul victimelor dezastrului din...

România trimite 8 tone de ajutoare medicale în sprijinul victimelor dezastrului din Liban

Aproximativ opt tone de materiale medicale vor fi oferite autorităților libaneze pentru gestionarea efectelor exploziei produsă la un depozit de azotat de amoniu din Beirut, la data de 4 august.

Țara noastră s-a numărat printre statele care au primit cerere de acordare a asistenței internaționale din partea guvernului libanez, prin activarea Mecanismului European de Protecție Civilă.

Guvernul României, societatea civilă și reprezentanții diasporei libaneze au răspuns imediat apelului solicitat, iar prin eforturi comune, o cantitate relevantă de echipamente medicale urmează a fi donate către statul libanez.

Forțele Aeriene Române s-au implicat în acest demers și au pus la dispoziție două aeronave ( C-130 Hercules și C-27J Spartan) care să asigure transportul materialelor medicale indispensabile tratamentelor destinate victimelor.

De asemenea, două cadre ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență vor însoți echipajul care va asigura transportul aerian și vor asigura predarea materialelor medicale către autoritățile responsabile din Liban.

Din partea Ministerului Mediului, un membru al echipei de protecție civilă europeană, aflat deja în zona afectată de explozie, sprijină autoritățile în coordonarea forțelor de intervenție și a asistenței internaționale.

Cele mai citite

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...
Ultima oră
Pe aceeași temă