6 C
București
luni, 9 decembrie 2024
AcasăSocialProtest la ușa ministrului transporturilor

Protest la ușa ministrului transporturilor

Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, afiliată la Confederaţia Sindicală Naţională Meridian, anunţă proteste faţă de măsurile Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi ale Guvernului, care, spun sindicaliştii, falimentează transportul feroviar de călători din România, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al FSTR, remis astăzi, timp de două ore, ceferiştii vor protesta faţă de nerespectarea Legii nr. 195/2020 privind Statutul Personalului Feroviar şi prorogarea termenului de aplicare a acestei Legi; lipsa strategiei pe termen mediu şi lung pentru resursa umană a CFR Călători în ceea ce priveşte schimbul de generaţii la funcţiile: mecanic locomotivă şi automotor, şefi tură tracţiune, revizori de locomotivă, mecanici instructori, conductori, şefi tren, manevranţi, acari, ingineri, casieri, revizori tehnici de vagoane; corelarea salariului minim brut pe economie cu coşul minim ţinând cont de evoluţia preţurilor.

De asemenea, sindicaliştii cer negocieri colective şi negocieri individuale atât în anul 2021, cât şi în următorii ani, chiar şi în condiţiile stării de alertă prelungită de mai bine de un an, negocieri care să permită creşteri salariale, care să ţină cont de evoluţia preţurilor, astfel încât salariaţii să nu primească în loc de salarii ajutoare sociale.

FSTR mai atrage atenţia asupra lipsei unei strategii pe termen mediu şi lung pentru efectuarea reviziilor mari la care sunt scadente peste 90% din locomotivele şi automotoarele din parcul de material rulant al CFR Călători, a lipsei fondurilor necesare achiziţiei de piese noi pentru schimbul pieselor defecte de la locomotivele şi automotoarele CFR Călători rămase defecte în parcurs şi pentru plata facturilor existente pentru piesele noi achiziţionate în 2021 şi pentru efectuarea pregătirilor de iarnă, dar şi asupra refuzului factorilor decidenţi din România de a achiziţiona pe fondurile europene din exerciţiile financiare 2014-2020 şi 2021-2027 şi prin PNRR a trenurilor noi de călători, care să înlocuiască garniturile vechi ale operatorilor de transport feroviar de călători din ţară.

foto: arhivă

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Guvernul grec dorește ca refugiații sirieni să se întoarcă acasă

Grecia speră că prăbușirea regimului președintelui Bashar al-Assad va încuraja refugiații sirieni din Europa să se întoarcă acasă „în siguranță totală”, a declarat purtătorul...

Simona Halep reacționează dur. „Oamenii slabi sunt răzbunători!”

Simona Halep a avut o reacție fermă pe rețelele sociale, după ce a aflat numele jucătoarelor care s-au opus ca ea să-și recupereze clasamentul...

Chelsea își revine spectaculos. „Fanii pot să viseze!” – Enzo Maresca după victoria din derby-ul cu Tottenham

Chelsea a obținut o victorie spectaculoasă în derby-ul londonez cu Tottenham, scor 4-3, revenind de la 0-2. Acest rezultat, alături de pașii greșiți făcuți...
Ultima oră
Pe aceeași temă