27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSocialParadă militară și în Cluj-Napoca, Bistrița sau Vaslui - VIDEO

Paradă militară și în Cluj-Napoca, Bistrița sau Vaslui – VIDEO

Parade militare au avut loc și în Cluj-Napoca, Bistrița sau Vaslui, cu ocazia Zilei Naționale a României. Mii de persoane au asistat la ceremonia desfăşurată în Piaţa Mihai Viteazul din Cluj-Napoca.

În cadrul manifestărilor au fost o slujbă religioasă, discursuri şi o paradă militară. La defilare au participat detaşamente ale Regimentului 317 Cercetare “Vlădeasa”, Regimentului 50 Rachete Antiaeriene “Andrei Mureşianu”, Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică “Napoca”, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi “Alexandru Vaida Voevod”, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Avram Iancu” al judeţului Cluj, potrivit Agerpres.

Paradă militară și în Cluj

 
Au participat formaţiile militare reunite ale Comandamentului Diviziei 4 Infanterie “Gemina” şi Brigăzii 81 Mecanizată “Grigore Bălan”.
Clujul a fost survolat de elicoptere IAR – Puma şi de avioane de vânătoare MiG-2 LanceR ale Bazei 71 Aeriană “General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii.

Defilare și la Bistrița

Peste o mie de locuitori ai municipiului Bistrița s-au adunat în Piaţa Centrală lângă statuia poetului Andrei Mureşanu pentru a participa la manifestările dedicate Zilei Naţionale a Românie.

Au fost prezenţi mulţi copii, care au primit steguleţe tricolore şi au profitat de prima zăpadă căzută la Bistriţa pentru a face bulgări şi a se bucura de venirea iernii.

După intonarea Imnului Naţional şi ceremonialul religios, primarul Bistriţei, Ioan Turc, le-a vorbit celor prezenţi, în discursul său, despre provocările actuale ale României, de la pandemia de COVID-19, la exodul a milioane de români către alte state, în căutarea unei vieţi mai bune.


Ziua Națională, la Focșani

Ziua Naţională a României a fost marcată la Focşani de o defilare militară şi printr-un spectacol susţinut de Ansamblul Folcloric “Ţara Vrancei” şi un recital de muzică clasică dedicat Unirii.

Manifestările dedicate Zilei Naţionale au debutat cu un eveniment organizat de Garnizoana Focşani, în timpul căruia au defilat pompierii militari, SMURD şi câteva efective ale Armatei, iar autorităţile au ţinut discursuri scurte.

Manifestări la Vaslui

Peste 1.000 de vasluieni au participat, miercuri, în Piaţa Centrului Civic din municipiu, la manifestările organizate cu ocazia Zilei Naţionale.

Evenimentul a debutat cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu protopopul de Vaslui, Adrian Chirvasă, în memoria ostaşilor români şi a continuat cu alocuţiuni ale autorităţilor judeţene şi locale.

Manifestările dedicate Zilei Naţionale au continuat cu depuneri de coroane şi o defilare a Gărzii de Onoare. Având în vedere contextul epidemiologic, parada militară obişnuită de 1 Decembrie nu a mai avut loc.

Ziua României, sărbătorită la Miercurea-Ciuc

Aproximativ 200 de persoane s-au adunat în centrul municipiului Miercurea Ciuc pentru a urmări ceremonialul militar şi religios dedicat Zilei Naţionale a României, în ciuda frigului şi a ninsorii.

Manifestarea a avut loc la Monumentul Ostaşului Necunoscut unde s-a intonat imnul Naţional, iar episcopul Covasnei şi Harghitei, Andrei Moldovan, alături de un sobor de preoţi, o oficiat o slujbă religioasă, în memoria eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă.

De asemenea, o ceremonie militară a avut loc și în „Orașul Unirii”, Alba Iulia.



Emanuel Neacsu
Emanuel Neacsu
Am scris pentru prima dată în presă la Ziarul Cotidianul, în 1996. Am fost șef pe secția politic la Gardianul. Am venit la România Liberă în 2007 și am lucrat un an la ediția online. Mi-am continuat cariera ca redactor Digi 24 (5 ani) și am revenit la România Liberă ca editor pe secția politic.
Cele mai citite

Ce este foliculita, cum o tratăm și cum o putem preveni

Ce este foliculita? Foliculita este o afecțiune comună, în general benignă, a pielii în care foliculul de păr devine infectat/inflamat și formează o pustulă...

După toate celelalte probleme, companiile vor fi lovite și de greva la Registrul Comerțului

Greva la Registrul Comerțului este de natură să afecteze companiile din România, explică un articol publicat pe site-ul termene.ro. Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al...

În timp ce PNL și PSD ar căuta un înlocuitor pentru Cîrstoiu, Sebastian Burduja își prezintă “Planul pentru București”

Sebastian Burduja, ministru al Energiei și președinte al filialei PNL București, își prezintă noua lui carte, care se intitulează "Planul pentru București". Sebastian Burduja vorbește...
Ultima oră
Pe aceeași temă