25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSocialMinistrul Muncii a anunțat când vor ieși primele decizii de recalculare a...

Ministrul Muncii a anunțat când vor ieși primele decizii de recalculare a pensiilor

Ministrul a menţionat că, în cadrul întâlnirii, s-a discutat despre resursa umană şi tehnică, precum şi sofware-ul necesare pentru această activitate, precizând că s-a stabilit ca, din grupul de lucru, să facă parte câte un expert de la fiecare casă de pensii.

“În perioada 3-15 aprilie toate pensiile vor fi achitate – 15 va fi ultima zi în care pensionarii vor primi pensiile pe luna aprilie – iar până la Sărbătorile de Paşti, 42.000 de decizii la nivel naţional, din cele 100.000 de recalculare conform grupelor de muncă, pensionarii le vor primi acasă. Încercăm ca pentru un număr cât mai mare din aceste decizii să achităm diferenţele de la 1 octombrie la zi, până în Sărbătorile de Paşte, dar după continuăm această acţiune astfel încât, la 30 septembrie 2019, aşa cum este prevăzut în lege, să o avem încheiată, inclusiv eliberarea deciziilor, plata diferenţelor şi punerea în plată cu noul cuantum, cu precizarea că de la 1 septembrie va fi acea majorare de valoare de punct de pensie care va intra şi ea într-un nou calcul ulterior datei de 1 septembrie”, le-a transmis Marius Budăi pensionarilor.

Ministrul Muncii a mai menţionat că cele două articole din noua lege a pensiilor atacate la Curtea Constituţională nu au fost declarate neconstituţionale, însă în minuta Curţii se precizează că este necesară clarificarea unor termene de intrare în vigoare.

Cele mai citite

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Mădălina Ghenea lămurește “subiectul” Grigor Dimitrov. “Mi se pare că e momentul să clarific”

Mădălina Ghenea a rupt tăcerea și a dezvăluit recent motivele care au stat la baza despărțirii sale de jucătorul de tenis Grigor Dimitrov. Celebra...
Ultima oră
Pe aceeași temă