21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialMedicii de familie din Bucureşti şi Ilfov vor picheta sediul CNAS

Medicii de familie din Bucureşti şi Ilfov vor picheta sediul CNAS

Joi, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat furnizorilor de servicii de sănătate să trateze în continuare cu toată responsabilitatea problemele medicale ale asiguraţilor şi să nu amâne acordarea tratamentelor necesare acestora.

Solicitarea CNAS a fost făcută în contextul fluctuaţiilor apărute în funcţionarea sistemului informativ.

“Pentru data de 3 mai, în care PIAS a fost indisponibilă pentru transmiterea şi validarea serviciilor acordate, sunt aplicabile dispoziţiile art. 207 – 210 din HG 140/2018 şi ale art. 40 – 42 din HG 155/2017. În acest sens, pentru raportarea, validarea şi decontarea serviciilor afectate de această indisponibilitate, a fost emis ordin al preşedintelui CNAS (909/04.05.2018), conform prevederilor legale mai sus menţionate. Totodată, având în vedere că şi ulterior perioadei respective unele componente ale PIAS nu au funcţionat în parametri normali, la ora actuală, la nivelul CNAS, se ia în calcul ca pentru întreaga perioadă în care s-au înregistrat probleme în funcţionarea sistemului informatic transmiterea şi validarea serviciilor acordate de furnizorii aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate să se facă în conformitate cu regulile aplicabile pentru perioadele de indisponibilitate a PIAS. În acest context, CNAS solicită furnizorilor de servicii de sănătate să trateze în continuare cu toată responsabilitatea problemele medicale ale asiguraţilor şi să nu amâne acordarea tratamentelor necesare acestora”, preciza CNAS într-un comunicat.

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Gabriela Firea își depune candidatura la funcția de primar general, în prezența lui Ciolacu

Gabriela Firea își depune oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, în ziua de duminică, 28 aprilie 2024. Evenimentul se va desfășura la...

Poliția din SUA, din nou în centrul unui scandal. Un nou caz ,,George Floyd” s-a petrecut recent

Poliția americană este din nou în centrul unui scandal după ce a arestat pe 18 aprilie un bărbat de culoare. În timpul operațiunii din...
Ultima oră
Pe aceeași temă