26.9 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăSocialMEC se laudă cu 58,66% promovare la Titularizare

MEC se laudă cu 58,66% promovare la Titularizare

Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, sesiunea 2020, înainte de înregistrarea contestațiilor.

Rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 58,66%.

Ministerul precizează că aceasta este superioară rezultatelor consemnate în ultimii trei ani: 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017.

 

Mai multe note de 10

Potrivit MEC, 239 de candidați au obținut nota 10, iar 14.269 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 27.002 candidați din totalul de 30.113 de candidați înscriși.

“În centrele de evaluare au fost notate 24.732 de lucrări, întrucât: 2.145 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 32 de candidați au fost eliminați, iar lucrările a 93 de candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2020-2021”, precizează ministerul de resort, într-un comunicat remis “România liberă”.

Din promoția curentă, 58,38% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte) – (46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017).

“Totodată, menționăm faptul că în următoarele județe s-a înregistrat o rată de promovare (promoția curentă și promoțiile precedente) de peste 64%, astfel: Cluj – 69,66%, Dolj – 65,57%, Brașov – 64,16%. În Capitală, procentul de promovare înregistrat este de 64,43%”, mai menționează MEC.

Contestațiile au putut fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice până ieri, la ora 12:00.

Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 12 – 14 august.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Alegeri-spectacol în Anglia, cu un rival care poartă un coș de gunoi pe cap

Farage încearcă să transforme scrutinul într-un referendum personal împotriva establishmentului politic de la WestminsterNigel Farage încearcă să-și reconfirme poziția politică într-un scrutin parlamentar neobișnuit,...

Peste 8.200 de joburi în sănătatea privată, dar medicii și asistentele sunt curtați tot mai intens din străinătate

În România, cele mai căutate specializări sunt cele de asistent medical generalist și asistent medical pentru fizioterapieSectorul medical privat a rămas unul dintre angajatorii...

România pierde temporar 700 MW de la Cernavodă

Unitatea 2 de la Cernavodă, care furniza în mod obișnuit aproximativ 680-700 MW în Sistemul Energetic Național, este retrasă controlat din exploatareRomânia poate acoperi...
Ultima oră
Pe aceeași temă