14.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSocialÎnscrierea la facultate trece în online

Înscrierea la facultate trece în online

Reprezentanții universităților au propus organizarea parțială în sistem online a examenelor de semestru, de an și de finalizare a studiilor, precizează Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

În situații excepționale, care impun prezența fizică a studentului, universitățile vor stabili și comunica modul de desfășurare a examenului, în condiții de siguranță pentru studenți și profesori.

În plus, MEC a permis universităților românești accesul la Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) pentru a facilita procesul de admitere în sistem on-line în instituțiile de învățământ superior.

Practic, universitățile pot verifica rezultatele obținute de absolvenții clasei a XII-a, în urma susținerii examenului național de Bacalaureat, evitând, astfel, prezența fizică a candidaților la înscrierea pentru admiterea la facultate. În acest fel, au fost eliminate o serie de proceduri birocratice pentru a eficientiza procesul administrativ.

“În această perioadă, căutăm să simplificăm cât putem de mult modalitățile prin care absolvenții clasei a XII-a se pot înscrie la facultate, în condiții de siguranță. La fel de important este și procesul de învățare-evaluare on-line din universități și am încredere că toate instituțiile de învățământ superior vor sprijini accesul la educație al studenților”, a declarat Monica Anisie.

 

Banii împărțiți universităților

Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Național al Rectorilor au stabilit modul în care sunt repartizate fondurile aprobate la rectificarea bugetară, drept cheltuială din sold destinată investițiilor, și s-a convenit semnarea urgentă a bugetelor rectificate ale universităților.

“A fost o primă întâlnire directă a reprezentanților învățământului superior din România cu doamna ministru Monica Anisie, având ca subiect principal soluțiile pe care universitățile românești le iau în calcul în vederea finalizării anului universitar și organizării admiterii în condiții de siguranță pentru studenți și cadre didactice. Există susținerea Ministerului Educației și Cercetării în vederea asigurării cadrului legal de organizare a examenelor de semestru, de an și de finalizare a studiilor și împreună gândim varianta cea mai potrivită care să le permită tuturor studenților un acces echitabil la educație”, a declarat președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu.

În cadrul întâlnirii, reprezentanții universităților și-au luat angajamentul că vor susține studenții și cadrele didactice în procesul de predare în sistem online, mai precizează MEC.

“Fiecare instituție din învățământul superior va pune la dispoziție resurse materiale pentru a facilita accesul echitabil la educație”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Trei sferturi dintre angajați vor folosi, în următorii ani, tehnologii care nu vor fi protejate de departamentele IT

Trei sferturi dintre angajați vor folosi, în următorii ani, tehnologii care care "nu vor fi vizibile departamentelor de IT", deci care nu vor fi...

Acuzații de corupție și abuz de putere

În mijlocul agitației din campania electorală din comuna Vernești, se întețește lupta pentru adevăr între cei care aspiră la putere și cei care...

Construirea unui loc de parcare la Brașov costă 20.000 de euro, anunță primarul

Construirea unui singur loc de parcare etajat, în Brașov, costă 20.000 de euro, a anunțat primarul municipiului, Allen Coliban. Primarul municipiului Brașov s-a referit la...
Ultima oră
Pe aceeași temă