20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSocialIncident într-un club din Mamaia

Incident într-un club din Mamaia

Doi tineri din Italia au fost reţinut de poliţiştii constănţeni, după ce au smuls un lanţ din aur de la gâtul unui bărbat, într-un club din nordul staţiunii Mamaia. Unul dintre italieni a fost imobilizat chiar de către victimă, până la sosirea unui echipaj de jandarmi.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, doi tineri în vârstă de 23 şi 24 de ani, ambii cetăţeni italieni, ar fi smuls de la gâtul unui bărbat în vârstă de 29 de ani, din municipiul Galaţi, un lanţ din aur, incidentul având loc într-un club din nordul staţiunii Mamaia.

Gălăţeanul a reuşit imobilizarea unuia dintre italieni până la sosirea unui echipaj de jandarmi.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale i-au reţinut pe cei doi italieni pentru 24 de ore, urmând ca duminică să fie duşi în instanţă cu propunerea de arestare preventivă.

 

Cele mai citite

Atalanta – Leverkusen, în finala Europa League! Nemții continuă seria meciurilor fără înfrângere, după un gol în prelungiri

Finala din acest an a Europa League le va pune față în față pe Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen, după rezultatele înregistrate joi seară...

Cancer ovarian: peste 70% din cazuri sunt depistate în stadii avansate

Cancerul ovarian este unul dintre cele mai mortale cancere la sexul feminin, clasându-se în primele 5 cauze de mortalitate prin cancer la femei, au...

Iohannis,mesaj de Ziua Independenței Naționale a României

Președintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu prilejul Zilei Independenței Naționale a României. Vă prezentăm în continuare textul mesajului, așa  cum ne-a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă