10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialEducațieSindicatele din Educație o contrazic pe Ligia Deca. Aproape 90% dintre greviști...

Sindicatele din Educație o contrazic pe Ligia Deca. Aproape 90% dintre greviști continuă protestele

Un număr de 134.007 de membri de sindicat, respectiv 86,93% din totalul celor care au semnat referendumul pentru declararea grevei, au continuat marţi protestul, informează sindicatele din învăţământul preuniversitar, printr-un comunicat.

După ce în cursul zilei de astăzi Ligia Deca a declarat că doar 53% dintre angajaţii din Educație mai sunt în grevă, sindicatele au venit cu lămuriri.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie “SPIRU HARET”, în urma centralizării făcute de sindicatele afiliate, în conformitate cu dispoziţiile Legii 367/2022 privind dialogul social, a reieşit că astăzi, 6 iunie 2023, au fost în grevă 134.007 de membri de sindicat, ceea ce reprezintă 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declararea grevei. Menţionăm că procentele avansate astăzi de Ministerul Educaţiei au fost raportate la totalul salariaţilor din învăţământ, provocând confuzie în rândul membrilor de sindicat aflaţi în grevă”, se menţionează în comunicat.

Sindicaliştii solicită Guvernului reluarea urgentă a negocierilor, în interesul sistemului de învăţământ.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a susţinut marţi, într-o conferinţă de presă, că peste 15.000 de persoane din domeniu, dintre care 10.000 de cadre didactice, au renunţat la grevă după adoptarea ordonanţei care prevede majorări salariale.

Potrivit ministrului, la nivel naţional în peste 1.000 de unităţi de învăţământ nicio persoană nu face grevă. Deca a mai spus că vor fi reluate miercuri negocierile cu federaţiile sindicale

Ulterior, Ministerul Educaţiei a precizat că datele făcute publice privind personalul din învăţământul preuniversitar participant la grevă au rezultat din centralizările primite de la inspectoratele şcolare judeţene/ al municipiului Bucureşti, în urma raportărilor unităţilor de învăţământ.

„Procentele comunicate de Ministerul Educaţiei astăzi sunt calculate prin raportare la totalul personalului, respectiv la totalul personalului didactic din învăţământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat. Ministerul Educaţiei a solicitat şi a centralizat, în această perioadă, informaţii statistice privind întregul personal din unităţile de învăţământ, pentru o imagine de ansamblu asupra dinamicii din sistem, în contextul protestului personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar”, se arată în comunicat.

Greva generală din Educaţie a fost declanşată în data de 22 mai 2023.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă