10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialDoi schiori au murit după ce au fost surprinși de o avalanșă...

Doi schiori au murit după ce au fost surprinși de o avalanșă în Tirol, în vestul Austriei

Doi schiori au fost uciși de o avalanșă în vestul Austriei, a anunțat sâmbătă poliția, la câteva ore după ce o altă avalanșă în aceeași provincie a ucis cinci persoane, după ninsori abundente urmate de încălzirea vremii.

Serviciile de urgență au găsit corpurile celor doi schiori austrieci, o femeie în vârstă de 61 de ani și un bărbat de 60 de ani, sâmbătă, după ce rudele lor au dat alarma.

Cei doi plecaseră vineri după-amiază în regiunea Tirol, iar bărbatul a anunțat telefonic o persoană la ora 15.30 că au ajuns pe vârful Breitegg, la 1.868 de metri. Acesta a fost ultimul lor semn de viață.

Cei doi schiori, uciși de avalanșă în vestul Austriei, au fost de negăsit pentru rude care au alertat salvatorii

„După ce nu au mai putut fi contactați, rudele au cerut ajutorul salvatorilor, în jurul orei 21.40″, a precizat poliția într-un comunicat, citat de Reuters, conform jurnalul.ro.

În incidentul anterior de vineri, un ghid austriac în vârstă de 42 de ani și patru schiori suedezi, toți bărbați în vârstă de 40 de ani, au fost uciși când o avalanșă în apropiere de orașul Spiss, la granița cu Elveția, i-a îngropat complet.

Un alt membru al grupului, un suedez în vârstă de 43 de ani, a reușit să sune după ajutor și a fost salvat, a declarat poliția.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă