14.3 C
București
marți, 20 octombrie 2026
AcasăSocialCine este Bogdan, interpretul care transmite mesaje pentru persoane cu deficiențe de...

Cine este Bogdan, interpretul care transmite mesaje pentru persoane cu deficiențe de auz

Potrivit unui comunicat difuzat pe internet, duminică, de Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan are 31 de ani, este absolvent al Facultății de Psihologie – Secția Psihopedagogie Specială și este interpret în limbaj mimico-gestual în cadrul Asociației Naționale a Surzilor din România.

MAI precizează că Bogdan transmite aceste mesaje în timpul său liber – fără a fi angajat al Ministerului de Interne.

Prezența lui Bogdan a fost remarcată, cel mai recent, în seara zilei de sâmbătă, 21 martie, în momentul în care a tradus mesajul transmis de ministrul de Interne, Marcel Vela, și de secretarii de stat Despescu și Arafat, privind emiterea, de către MAI, a ordonanței militare 2 / 2020.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Volkswagen recheamă aproape 23.000 de SUV-uri electrice ID.4 din cauza riscului de incendiu. Șoferii sunt sfătuiți să nu încarce bateria peste 80%

Volkswagen Group of America a anunțat rechemarea în service a aproape 23.000 de SUV-uri electrice ID.4, din cauza unui posibil defect al bateriei de...

Guvernul Luca Niculescu, la votul de învestitură. PNL și UDMR susțin Cabinetul, în timp ce AUR și USR se opun

Guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu ajunge marți la votul de învestitură în Parlament, după audierea ultimilor miniștri în comisiile de specialitate. Cabinetul...

Zelenski acuză SUA că blochează livrarea rachetelor Patriot plătite de europeni

Acuzațiile vin după ce liderul de la Kiev a reclamat și posibile restricții privind accesul Ucrainei la informații clasificate americane, necesare pentru detectarea rachetelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă