9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialCFR suplimentează vagoanele de dormit pentru pelerinii la Sfânta Parascheva

CFR suplimentează vagoanele de dormit pentru pelerinii la Sfânta Parascheva

CFR Călători vrea să-i ajute pe pelerinii care merg la la Sfânta Parascheva să ajungă mai odihniți la Iași prin oferirea unui număr mai mare de locuri în vagoane de dormit și cușetă.

CFR Călători va suplimenta capacitatea de transport în perioada 7/8 – 15/16 octombrie 2020 spre/dinspre Iași cu ocazia Sărbătorii Sfintei Parascheva. Trenurile care circulă pe următoarele rute: Timişoara – Cluj Napoca – Iaşi şi retur; Bucureşti – Bacău – Paşcani – Iaşi şi retur; Bucureşti – Mărăşeşti – Vaslui – Iaşi şi retur; Constanţa –Iaşi şi retur vor avea în compunere vagoane de dormit şi/sau cuşetă.

Pentru a evita aglomerația, CFR Călători recomandă călătorilor să nu aleagă pentru destinația lor doar trenurile de la orele de vârf, și, de asemenea, să nu urce în tren dacă la casa de bilete li se comunică faptul că nu mai sunt locuri.

Masca de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă