Potrivit sursei citate, nu circulă telecabinele, telegondola şi telescaunul Ruia.
În partea de jos a Masivului Postăvarul funcţionează cele două teleschiuri, Bradul şi Stadion, şi telescaunul Lupului.
În funcţie de condiţiile meteo, se va relua funcţionarea mijloacelor de transport pe cablu care au fost oprite, mai arată sursa citată.
În ceea ce priveşte starea pârtiilor, stratul de zăpadă măsoară între 50 de centimetri la baza masivului Postăvarul şi un metru în partea superioară a acestuia. Se schiază în condiţii foarte bune pe toate pârtiile de pe domeniul schiabil din staţiune, potrivit sursei citate.