15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSocialBrașov, blocaj în trafic pe DN1, din cauza unui autotren răsturnat

Brașov, blocaj în trafic pe DN1, din cauza unui autotren răsturnat

”Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din judeţul Arad, care a condus un tir, pe DN1, dinspre Braşov spre Sibiu, în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, la coborârea unei pante, în apropierea localităţii Perşani, la KM 204+400 metri, a derapat, a lovit parapetul din beton ce separă sensurile de mers şi s-a răsturnat pe partea dreaptă. În urma evenimentului, care s-a produs în jurul orei 3,45 au rezultat doar pagube materiale. O firmă de tractări urmează să ridice tirul pentru a elibera banda”, declară Gabriela Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.

Pe DN1A Braşov-Săcele-Cheia-Ploieşti s-a instituit marţi dimineaţă restricţie de circulaţie pentru autovehiculele de 7,5 tone, între orele 9,30 – 13,30, traficul greu fiind direcţionat pe DN1, a precizat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, Robert Elekes, citează AGERPRES.

Cele mai citite

Întârzierea consolidării clădirilor: O problemă majoră în mandatul lui Nicușor Dan

Faptul că un cutremur mai puternic ar putea distruge mii de clădiri din București a transformat necesitatea consolidării clădirilor cu risc seismic într-una dintre...

Scrima românească, reprezentată la Paris! Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a câştigat concursul desfăşurat sâmbătă la turneul preolimpic de scrimă de...

Sondaj. Imediat după ce și-a relansat candidatura, Gabriela Firea a trecut înaintea lui Piedone, însă după Nicușor Dan

Gabriela Firea ar fi pe locul al doilea în preferințele de vot pentru Primăria Capitalei, după Nicușor Dan, indică un sondaj realizat de grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă