UE aprobă vaccinul BioNTech/Pfizer săptămâna viitoare. Vaccinarea populației poate începe în 2020

Cetățenii Uniunii Europene ar putea primi un cadou special de Crăciun – aprobarea oficialităților UE pentru administrarea la nivel de mase a vaccinului împotriva coronavirusului.

Share

Eugen Cișmașu 0 comentarii

17.12.2020 - 12:00

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunțat că forul ce va analiza și aproba autorizația condiționată de introducere pe piață a vaccinului BioNTech/Pfizer se va întruni pe 21 decembrie, ceea ce înseamnă că autorizația oficială ar putea veni câteva zile mai târziu.
Reuniunea în cauză a fost devansată cu opt zile, față de data inițială de 29 decembrie, în care EMA a declarat că se va întruni pentru a decide cu privire la recomandarea de autorizare. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat știrea marți, pe Twitter, anunțând că este foarte probabil ca ”primii europeni să fie vaccinați înainte de sfârșitul anului 2020”.
Chiar și cu această devansare, aprobarea de folosire a vaccinului în UE ar veni la câteva săptămâni după ce autorizarea a fost acordată în Regatul Unit și la mai mult de o săptămână după ce SUA a dat verde campaniei naționale de vaccinare. Mai mult decât atât, Statele Unite au clarificat marți și calea pentru ca vaccinul Moderna să primească autorizație la sfârșitul acestei săptămâni - făcând UE să pară din ce în ce mai depășită de situație.
EMA și-a motivat întârzierea printr-un comunicat care a menționat că agenția a solicitat date suplimentare de la producătorii de vaccinuri, anunțând că va acționa pentru aprobarea soluțiilor de contracarare a coronavirusului abia după ce ”datele privind calitatea, siguranța și eficacitatea vaccinului vor fi suficient de robuste și de complete pentru a determina dacă beneficiile vaccinului depășesc riscurile sale”.
Vestea unei posibile aprobări a folosirii vaccinului în preajma Crăciunului vine ca urmare a presiunii crescânde din partea liderilor europeni. Marți dimineață, ministrul italian al Sănătății, Roberto Speranzo, a declarat că speră că EMA, în conformitate cu toate procedurile de siguranță, va putea aproba vaccinul BioNTech/Pfizer „mai devreme decât era de așteptat” și că vaccinările vor putea începe ”și în țările Uniunii Europene, cât de curând posibil". Chiar și ministrul german al Sănătății, Jens Spahn - care anterior a avertizat asupra faptului că mai important, pentru statele UE, este ca vaccinul să fie sigur, nu ca cetățenii europeni să fie primii vaccinați – a admis că aprobarea vaccinului până la Crăciun și debutul în acest an al campaniei de vaccinare sunt două obiective imperative.
Marea Britanie, prima țară occidentală care a aprobat vaccinul, a folosit un mecanism UE care permite statelor membre să aprobe temporar un medicament în timpul unei urgențe. În timp ce țările Uniunii Europene ar putea aproba vaccinul în conformitate cu aceleași reglementări, ele ar rămâne, totuși, fără posibilitatea fizică de a primi vaccinul, întrucât cantitățile necesare nu au fost încă negociate la nivelul UE. În conformitate cu dispozițiile tranzițiiei Brexit, Regatul Unit încă respectă unele reguli ale EMA, dar a ales să nu facă parte din planul UE de cumpărare a vaccinurilor.

Citește totul despre:

#ue #vaccin #covid

Comentarii