12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSănătateMedia de vârstă a celor care se infectează cu Covid-19 este în...

Media de vârstă a celor care se infectează cu Covid-19 este în scădere

Vacanța de vară, cu toată interacțiunea specifică în rândul adolescenților mai ales pe Litoral, a dus la creșterea numărului de tineri care se infectează cu Covid-19, atrage atenția Ministerul Sănătății.

Același semnal de alarmă l-a tras zilele trecute și Organizația Mondială a Sănătății, care a adăugat că tinerii infectați sunt de cele mai multe ori asimptomatici și răspândesc foarte ușor virusul.

„Respectarea regulilor de protecție va duce la scăderea transmiterii în comunitate şi la scăderea numărului de cazuri. În ultima perioadă avem o scădere a mediei de vârstă a cazurilor infectate, după cum avem şi o creştere a numărului de cazuri grave la persoane relativ tinere.”, a anunțat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Oficialul a adăugat că se încearcă o stabilizare a numărului de cazuri în condițiile în care se constată o scădere ușoară dar că, din nefericire, numărul de bolnavi în stare foarte gravă în secțiile de terapie intensivă este alarmant de mare având în vedere capacitatea sistemului medical românesc.

Institutul Național de Sănătate Publică centralizează zilnic datele privind persoanele infectate în ultima perioadă, și, potrivit raportării oficiale valabilă miercuri dimineață, aproape jumătate dintre cei infectați sunt cuprinși ca vârstă între 40 și 60 ani.

Conform graficului, dacă ar fi să catalogăm ca tinere persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 ani, s-au înregistrat 6.404 cazuri de infectare cu Covid-19, respectiv un procent de doar 9% din total.

Cele mai citite

Probleme pentru Facebook și Instagram. Comisia Europeană a inițiat proceduri oficiale împotriva Meta

Astăzi, 30 aprilie, Comisia Europeană a demarat proceduri oficiale pentru a evalua dacă Meta, compania-mamă a platformelor Facebook și Instagram, a încălcat Actul legislativ...

Ajutor de la UE pentru restructurare companiei aeriene TAROM

Comisia Europeană a dat undă verde planului României de a acorda un ajutor de stat pentru restructurare, în valoare de 95,3 milioane EUR, către...
Ultima oră
Pe aceeași temă