15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSănătateMăsuri de siguranţă pentru minivacanța de Sfânta Maria

Măsuri de siguranţă pentru minivacanța de Sfânta Maria

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) anunţă că eventualele urgenţe medicale vor fi gestionate, la nivel naţional, prin intermediul celor 233 de echipaje de pompieri SMURD, care vor asigura primul ajutor calificat, precum și de cele 25 de unităţi de terapie intensivă mobilă, 7 ambulanţe de terapie intensivă mobilă specializate în tratament neonatologic şi 38 de autospeciale pentru transport personal şi victime multiple.

Având în vedere creșterea valorilor de trafic spre litoral, pe Autostrada A2 și pe Autostrada A4,  IGSU anunţă că  a dispus dislocarea de forțe și mijloace pentru asigurarea unui răspuns rapid, în eventualitatea producerii de situații de urgență. „În vederea reducerii posibilităților de producere a unor evenimente nedorite, premergător minivacanței, au fost derulate 1.112 controale de prevenire și recunoașteri în lăcașurile de cult unde vor fi organizate slujbe religioase și unde se preconizează participarea unui număr mare de credincioși. Activități similare s-au desfășurat și în cazul obiectivelor cu destinație turistică sau al altor spații publice. În urma acțiunilor de control, au fost aplicate 480 de amenzi în valoare de aproximativ 960.000 lei și peste 2.700 de avertismente, neexistând situații care să impună dispunerea măsurii complementare de oprire a funcționării obiectivelor”, se precizează într-un comunicat al IGSU.

În contextul aniversării Zilei Marinei Române, Caravana SMURD „Fii pregătit!” se va afla, în perioada 15-17 august, pe Faleza Cazino din Constanța, iar în perioada 18-19 august în Portul Turistic Mangalia. Persoanele sunt așteptate la ședințele de instruire desfășurate în centrul de pregătire, pentru a afla modul de comportare în cazul în care se confruntă cu o situație de urgență şi cum să acorde primul ajutor medical.  

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...
Ultima oră
Pe aceeași temă