12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSănătateManagerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti Adriana Nica a fost suspendat din...

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti Adriana Nica a fost suspendat din funcţie

Postul va fi preluat de Cătălin Cârstoiu, care a mai deţinut această funcţie.

”Conducerea Ministerului Sănătăţii a decis suspendarea contractului de management al managerului Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, dr. Adriana Nica, în baza art.19 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020. Decizia vine în urma propunerii Corpului de Control al MS care arată într – o Notă că la nivelul unităţii sanitare s-au constatat mai multe deficienţe de management, dar şi că, în aceste zile nu au fost luate măsurile necesare şi suficiente pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus ( COVID 19) atât în rândul pacienţilor, cât şi a personalului medical”, precizează Ministerul Sănătăţii duminică.

De asemenea, în Nota întocmită de Corpul de Control se arătă că, în cursul anchetei epidemiologice efectuate în data de 21 martie 2020 în cadrul spitalului au fost luate măsuri procedurale abia după confirmarea infectării pacienţilor cu noul coronavirus.

Dr. Adriana Nica va fi înlocuită la conducerea spitalului de prof.dr. Cătălin Cârstoiu.

La unitatea medicală a fost declanşată anchetă epidemiologică după ce doi pacienţi au fost diagnosticaţi cu coronavirus. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă